monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Agent economic din Cojocna care s-a descotorosit de gunoaie pe câmp, „dat de gol” de o decorațiune de Crăciun: „Citație și amendă!”

Un agent economic din Cojocna a aruncat un morman gunoaie, între care și decorațiunile de Crăciun, la marginea satului. Autoritățile și-au dat seama imediat cine este făptașul și promit că va fi citat și amendat.

Foto: Facebook/ Anca Marcu

 

 


Viceprimarul comunei Cojocna, Anca Marcu (Alianța USR-Plus), a anunțat pe pagina sa de Facebook că un morman de gunoi aruncat ilegal la marginea satului a fost recunoscut ca aparținând unui agent economic din sat, fiind „dat de gol” chiar de o decorațiune de Crăciun pe care o avea pusă la casă în perioada sărbătorilor.

 


„Deși Crăciunul a trecut de ceva vreme deja, Moșul e încă la Cojocna... La marginea satului îl  găsiți, într-un morman de gunoaie, proaspăt aruncate de către un agent economic. Recunoașteți dintre obiectele aruncate acolo? Eu da! Îi dorim weekend plăcut respectivului agent economic!... Ziua de luni, cu siguranță nu-i va fi plăcută. Va începe cu o citație și o amendă. Trecem la fapte!”, a transmis viceprimarul Cojocnei, Anca Marcu.

Ea spune că, atunci când sunt găsite gunoaie aruncate ilegal în sat, nu se ferește să caute după facturi sau orice alte indicii care ar putea dezvălui făptașul, uneori tactica dovedindu-se de succes.


„În cazurile acestea, caut până gasesc o chitanță, o dovadă, ceva care să îmi dea un indiciu. Uneori găsesc, alteori nu. Acum a fost ușor. Am convingerea ca lucrurile trebuie făcute corect din convingere. Rezultatele apar de la sine și răsplată cea mai mare este satisfacția lucrului bine făcut. Agentului economic nu îi zic nimic până nu îl citez și nu derulez înregistrarea de pe cameră video amplasată la ieșire din sat. Poate nici nu e nevoie să zic... Multe persoane poate țin minte unde era pus acel moș care urca pe scară”, a mai arătat aceasta.

Asistații sociali, puși la muncă de primărie

Asistații sociali din comuna Cojocna, unde 12 familii beneficiză de ajutor social, au fost chemați la muncă de noua administrație.


„Cred că pe termen lung, dacă menţinem aceste activităţi şi facem o educaţie a oamenilor, putem să rezolvăm această problemă a curăţeniei”, a declarat Anca Marcu, viceprimarul comunei Cojocna.

Cu toate acestea, aceștia nu „țin pasul” cu ritmul în care gunoaiele apar în locuri ilegale, în Cojocna, mai spune viceprimarul.


„Beneficiarii de ajutor social curață zilnic prin sat și prin astfel de locuri, dar nu facem față. E dezastru, dar oamenii s-au săturat și au devenit vigilenți. Mă anunță și merg la fața locului. Părerea mea e că, dacă voi reuși să implic sătenii în acțiuni de salubrizare în primăvara acestui an, vom avea apoi 500 - 600 de „gardieni de mediu” care vor anunța orice mișcare. Desigur, oamenii vor sa vadă sancțiuni și le vor vedea!”, a adăugat Anca Marcu.

Oamenii muncesc între 19 şi 44 de ore pe lună. Ajutoarele sociale variază între 142 şi 600 de lei, în funcţie de câte persoane sunt într-o familie.

CITEȘTE ȘI

Trei sferturi dintre asistații social dintr-o comună din Cluj au renunțat la bani, ca să nu fie puși la muncă