monitorulcj.ro Menu
Actualitate

“Pluralul englezesc” pe scena ajunge la Cluj

Piesa de teatru „Pluralul englezesc”, din a cărei distribuţie fac parte Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu şi Constantin Cotimanis, va fi prezentată în această seară, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Piesa “Plural englezesc” de Alan Ayckbourn este una dintre cele mai apreciate tragi-comedii din lume şi a fost jucată pentru prima data în Londra, în 1972. Apoi piesa a fost preluată în toată lumea şi chiar şi după aproape patru decenii încă se mai bucură de un succes enorm. Împărţită în 3 acte, piesa prezintă viaţa a trei cupluri, care se întâlnesc an de an cu ocazia Ajunului de CrăciunBiletele la spectacolul din această seară costă 60 de lei şi pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală, între orele 11–17 şi de la Casa de Cultură a Studenţilor, în intervalul 10-19.