monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean, orbit de gelozie, si-a atacat fosta iubită și l-a mutilat pe noul concubin

Un bărbat i-a atacat pe fosta lui iubită și noul ei concubin. Scenele horror s-au petrecut pe o stradă din Cluj.

Foto: BZC.ro

 

 


Un bărbat din Cluj, cel mai probabil dintr-o criză de gelozie, a intrat prin efracție în casa fostei sale iubite, s-a cățărat până la etaj și a spart geamul. Acolo, atacatorul l-a tăiat cu un cutter pe față și pe picioare pe noul concubin al femeii, iar fostei iubite i-a tăiat părul, scrie BZC.

 


Iubitul femeii a fugit în stradă, în încercarea de a scăpa, dar atacatorul l-a urmărit până pe strada Aurel Vlaicu. În apropiere de o benzinărie, l-a ajuns din urmă și, amenințându-l cu cuțitul, i-a furat telefonul mobil, ca să nu poată suna la poliție. 

Pe urmă, sub amenințarea cu moartea, l-a tăiat în zona capului cu cutterul, l-a obligat să se pună în genunchi și să îi facă sex oral, arată sursa citată.


Bărbatul a fugit de poliție, dar apoi s-a predat

Când atacatorul a auzit că se apropie poliția, a fugit de la locul faptei. Ulterior, atacatorul a sunat la poliție pentru a declara că se află în apropiere de imobilul în care i-a atacat pe cei doi și că dorește să se predea, ca să nu fie împușcat.

Polițiștii l-au identificat și l-au reținut pe agresor, conducându-l la sediul poliției.


Victimele au ajuns la Urgențe

Ambele victime au fost transportate la UPU Cluj Napoca pentru îngrijiri medicale.

În baza sesizării, cercetările au fost preluate de către procurorii clujeni, iar polițiștii au efectuat cercetarea locului faptei urmând a stabili încadrarea juridică a faptelor sesizate.


CITEȘTE ȘI

Agresor sexual, reținut de jandarmi în Cluj-Napoca.VIDEO