monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aglomerația de pe Albac s-a mutat în Someșeni. Noul sediu al Serviciului de Permise, „luat cu asalt” de clujeni - FOTO

Luni a fost inaugurat noul sediu al Serviciului de Permise și Înmatriculări, din cadrul Vămii Cluj, în cartierul Someșeni. Încă de la primele ore ale dimineții, clădirea a fost „asaltată” de zeci de clujeni.

Aglomerația de pe Albac s-a mutat în Someșeni. Noul sediu al Serviciului de Permise, „luat cu asalt” de clujeni - FOTO

 

 


Serviciul de Permise și Înmatriculări funcționează de astăzi în noul sediu din Someșeni. Astfel, aglomerația bine cunoscută de locuitorii din Gheorgheni a fost scoasă din cartier și trimisă la periferia orașului. Încă de dimineață, zeci de clujeni s-au pus la coadă, formându-se un șir de persoane atât în interiorul clădirii, însă cu respectarea regululilor de protejare anti-COVID, cât și pe scările și în curtea acesteia.

 


La inaugurarea noului sediu au fost prezenți prefectul Mircea Abrudean, primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu. Cu toate că spațiul din Someșeni este mai generos decât cel de pe strada Albac, acest lucru nu pare să elimine aglomerația.

„Sunt foarte multe avantaje a acestei locații față de vechiul amplasament de pe strada Albac, un acces rutier și pietonal superior, o parcare pentru cetățenii care se adresează acestui serviciu, care sunt între șapte și opt sute pe zi. Parcarea are peste 100 de locuri. Avem o sală de examinare teoretică care permite accesul a 14 candidați în același timp să desfășoare exameul, față de șapte, cât era până acum, ceea ce va fluidiza mult activitatea noastră. De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a deschis un birou de taxe și impozite aici, care permite ca oamenii să își rezolve aici toate problemele legate de înmatricularea vehiculelor și radierea acestora”, a afirmat prefectul Mircea Abrudean.


Boc spune adio poluării din Gheorgheni

„Prin mutarea Serviciului de Permise și Înmatriculări la noul sediu, cetățenii Clujului economisesc timp, bani, iar un cartier rezidențial din Cluj-Napoca scapă de poluare, de un trafic infernal. Între 300-500 de mașini erau zilnic în cartierul Gherogheni în pandemie, iar înainte erau și 800 de mașini. Pentru asta, autoritățile locale și naționale și-au dat mâna, iar astăzi suntem în măsură să prezentam acest nou sediu.

Primăria a investit în jur de 90.000 de euro pentru lucrarea de aici, e vorba de amenajarea parcării cu aproximativ 100 de locuri, amenajare de trotuar și stație CTP. Cel mai important este că cetățeanul câștigă timp, dar are și posibilitatea să plătească toate taxele aici, fără să mai vină în centru la Primărie. Avem un ghișeu cu 5 funcționari, care asigură ca omul după ce și-a făcut radierea sau înmatricularea merge la ghișeu și își achită și taxele”, a declarat edilul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc, în cadrul conferinței de presă.


CITEȘTE ȘI

Serviciul pentru Permise și Înmatriculări își mută sediul în Someșeni de săptămâna viitoare. Spațiul este DUBLU față de cel din Gheorgheni