Actualitate
Seria dispariților săptămânale continuă. Poliția clujeană caută o femeie de 47 de ani
Săptămânal Biroul de Presă al IPJ Cluj raportează dispariția unor persoane din întreg județul.
În cele mai multe dintre anunțuri sunt raportate femei, tinere, care părăsesc domiciliul și nu se mai întorc. Din fericire, unele persoane sunt găsite după apariția în mass media, în timp ce despre altele nu se știu prea multe informații. Pe lista persoanelor dispărute apare de astăzi și o femeie de 47 de ani din Turda.
O femeie în vârstă de 47 ani, din municipiul Turda, județul Cluj, a plecat de la domiciliu în data de 5 noiembrie a.c., însă nu s-a mai întors.
Dacă o vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!
Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 5 noiembrie anul curent, VĂRĂTICEANU VALENTINA, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Turda, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors.
SEMNALMENTE - înălțime aproximativ 1.45 -1.55 m, aproximativ 120 kg, păr vopsit negru, formă feței ovală, prezintă o cicatrice deasupra ochiului stâng.
La momentul plecării era îmbrăcată cu o bluză de culoare neagră, o vestă de culoare închisă și pantaloni de culoare închisă.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre femeie, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!