monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Evenimentele private (nunți, botezuri, petreceri) sunt INTERZISE ÎN TOATĂ ȚARA! Masca devine obligatorie în toate spațiile publice. Ce se întâmplă cu sălile de cinematograf și cu bisericile?

Raed Arafat a prezentat, marți seară, noile restricții adoptate în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid19. Masca devine obligatorie în toate spațiile publice. Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând din 15 octombrie!

Noile RESTRICȚII luate în contextul creșterii numărului de cazuri de CORONAVIRUS

 

 


În urma creșterii numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, sunt luate noi restricții pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor. Astfel, masca devine obligatorie în toate spațiile publice, acolo unde incidența depășește 3 la mia de locuitori, iar evenimentele private vor fi interzise pe plan național.

 


„O să parcurg unele dintre măsurile care au fost aprobate în seara asta și propuse spre aprobare în cadrul hotărârii de Guvern de prelungirea stării de alertă. Măsurile care sunt menite pentru a proteja și limita răspândirea virusului cum ar fi portul măștilor:

- Unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv zonele pietonale, zonele de așteptare;
- Unde incidența depășește 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile deschise, de la ieșirea de acasă până la revenirea acasă”, a spus Arafat.


Ce se va întâmpla cu teatrele, restaurantele, cafenelele și cinematografele?

„- Unde incidența este sub sau egală cu 1.5 la mie, ele vor funcționa cu capacitatea de 50%;
- Atunci când incidența depășește 1.5 și este până la 3 la mie, vor funcționa cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la ora 23;
- Atunci când incidența depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată. Fac paranteză pentru hoteluri, care vor putea servi persoanele cazate în hoteluri”, a explicat Raed Arafat.

Evenimentele private cum ar fi nunți, botezuri, aniversări, mese festive, în spațiile deschise, precum și în spațiile închise sunt interzise pe plan național pentru următoarea perioadă.


„Stabilirea incidenței la care se aplică aceste măsuri se face de DSP în maxim 24 de ore și de către comitetele județene în maxim 48 de ore de la atingerea incidenței. Personalul care lucrează în centrele de persoane în vâsrtă, centre rezidențiale, se va testa o dată pe săptămână”, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI:


Starea de ALERTĂ trebuie să fie prelungită. Ioahnnis: Nu este nevoie acum de stare de urgență

 

 

Statele membre UE vor putea ahiziționa 200 de milioane de vaccinuri anti-COVID