Actualitate
Cadou un JAGUAR DE LUX pentru că a câștigat alegerile la Primărie. Cine e politicianul care a primit un așa cadou?
Un primar a primit cadou de ziua lui un Jaguar, de la unchiul său care a fost prefect. Cadoul reprezintă aprecierea fostului prefect față de nepotul său, care acum se află la conducere.
Un primar a primit de ziua sa un jaguar de la unchiul său, fost prefect. Cadoul inedit a fost pentru un “om harnic, inteligent și cu dragoste pentru oameni”.
Primarul din Motru, județul Gorj a primit cadou un jaguar de la unchiul său. Fostul prefect a postat pe Facebook un mesaj prin care spune cât de mult își apreciază nepotul. Motru este cea mai săracă localitate din țară, însă se pare că acest lucru nu se simte în rândul familiei care se află la conducere.
„Te cunosc de când erai mic ca un om foarte harnic, inteligent, cu dragoste de oameni, iar mai târziu ai avut ambiții de a face studii, de a te perfecționa, ajungând un tânăr foarte bine pregătit, cu inițiative, gospodar, harnic și ți-a plăcut totdeauna ca la locul de muncă să fii exemplu personal și un bun organizator și manager.”, spune în postarea de pe Facebook, unchiul primarului ales.
Fostul prefect a ținut să precizeze că de acum primarul ales figurează ca și membru al familiei sale, în calitate de fiu.
„Marea familie a noastră, coordonată de mine, te felicităm din ființele noastre și ne-am gândit ca pentru toate calitățile și realizările tale, pentru ziua ta, pentru iubirea pe care o ai din partea motrenilor, să îți facem un cadou, un autoturism Jaguar second-hand, cumpărat din Germania la un preț modic, și care să te poarte împreună cu familia fără evenimente nedorite pe drumurile vieții, acolo unde voi doriți”, a scris fostul prefect pe Facebook.
CITEȘTE ȘI:
Scandal în PSD Cluj. Nasra cere demisia conducerii: „Am pierdut 22 de primari”/ Cordoș: „Cea mai semnificativă scădere s-a petrecut chiar sub conducerea sa”
Dinu Criste (PMP), scos de pe lista consilierilor județeni. Lungu: „Nu a obținut scorul necesar pentru această funcție”