monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ultimul an cu ajutor financiar pentru încălzirea locuinței. În 2021 vor fi reguli noi

Începând cu 2021 ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi înlocuit cu venitul minim de incluziune, iar suplimentul financiar trebuie cerut primăriei deoarece acesta nu va mai fi acordat automat.

Ultimul an cu ajutor financiar pentru încălzirea locuinței. În 2021 vor fi reguli noi cu privire la acest ajutor financiar

 

 


Acesta este ultimul an în care se mai dă ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Din anul 2021 ajutorul financiar va fi înlocuit cu venitul minim de incluziune.

Dacă până acum suplimentul financiar pentru încălzirea locuinței era acordat automat, de acuma va fi cerut primăriei de care aparține fiecare familie, potrivit noilor prevederi legale.


Cine va beneficia de ajutorul financiar pentru încălzire

Ca și până acum, ajutorul lunar pentru încălzire poate fi solicitat anual până la data de 15 octombire. În cazul energiei termice, ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit mediu net lunar pe membru de până la 786 de lei și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de 1.082 de lei. 


Prin urmare, persoanele care au venituri mici și au nevoie de acoperire integrală sau parțială a costurilor pentru încălzirea locuinței, au la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune dosarul la primăria localității.

Din 2021, noi condiţii pentru suplimentul de locuire


Pentru sezonul rece 2021-2022, ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi înlocuit de venitul minim de incluziune, care va avea o componentă numită supliment pentru locuire.

CITEȘTE ȘI:


Guvernul va înființa la Cluj un Institut de Tehnologii Inovative. Premierul Orban, întâlnire cu rectorul UBB

 

Ludovic Orban, apostrofat la Cluj: „Ați mințit poporul. Ne-ați pus botniță” VIDEO