Actualitate
Test COVID în loc de 14 zile de izolare pentru persoanele care se întorc din străinătate
Românii care se întorc din alte țări vor fi supuși unui test COVID, iar dacă acesta va ieși negativ nu vor mai sta la izolare 14 zile.
Există posibilitatea ca persoanele care se întorc din străinătate sa nu mai fie obligate să stea 14 zile în izolare dacă prezintă un test COVID negativ, a anunțat Ludovic Orban, potrivit Digi24.
„Noi am așteptat pentru că la nivelul UE există o dezbatere pentru că se încearcă adoptarea unor măsuri comune. Săptămâna această vom analiza evoluțiile din fiecare țară și vom decide în CNSU dacă vom da posibilitatea de a utiliza modalitatea de testare. Adică să înlocuim perioada de carantinare de 14 zile în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții și în cursul acestei săptămâni vom lua o decizie”, a declarat premierul.
Ludovic Orban a mai spus că în ceea ce privește măsurile interne, acestea rămân în vigoare. Cu toate că România a avut noi recorduri ale infecțiilor cu coronavirus, premierul a declarqat că nu este o creștere care să ne îngrijoreze”.
„În ceea ce privește măsurile interne, sunt cele care sunt în vigoare. Ele sunt stabilite în funcție de nivelul de răspândire. Noi am stabilit care sunt criteriile pe baza cărora se pot lua diferite măsuri. Pe analiza noastră, chiar dacă am avut o ușoară creștere, nu este o creștere care să ne îngrijoreze”, a mai declarat premierul.
CITEȘTE ȘI:
Peste 1.200 de cazuri de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Au fost efectuate doar 13.000 de teste
De ce a explodat numărul de cazuri COVID-19 în județul Cluj?