monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Se inaugurează tronsonul Iernut-Chețani al Autostrăzii Transilvania

Circa 18 kilometri dintre Iernut și Chețani, parte a autostrăzii Transilvania între Târgu Mureș și Câmpia Turzii vor fi inaugurați astăzi.

VIDEO. Se inaugurează tronsonul Iernut-Chețani al Autostrăzii Transilvania

 

 


Tronsonul din Autostrada Transilvania care părea imposibil de deschis în urmă cu câteva luni va fi inaugurat astăzi. La Chețani, constructorul practic abandonase lucrarea, iar în urmă cu câteva luni părea aproape imposibilă finalizarea lui cât să permită deschiderea traficului pe tronsonul ce urma să fie gata.

 


Președintele Klaus Iohannis, dar și premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vor fi prezenți la deschiderea lotului, la ora 14.

Pe cei 17,9 km de la Iernut la Chețani a lucrat asocierea Astaldi-Max Boegl, pe un contract început în 2016.


Deși tronsonul se prefigura a fi gata în acest an, o problemă a apărut la nodul rutier de la Chețani, ce ar fi permis descărcarea traficului rutier. Nodul rutier este aferent tronsonului următor și a zăcut mult timp abandonat de către constructor. În prima parte a anului s-a crezut că e o cauză pierdută și că lotul finalizat Iernut-Chețani va deveni un alt „muzeu”. Un timp s-a discutat dacă CNAIR poate interveni în regie proprie pentru finalizarea nodului.

Conducerea CNAIR a reușit să negocieze cu constructorul și subcontractorii de pe lotul Chețani - Câmpia Turzii pentru finalizarea nodului Chețani, astfel încât acum va putea fi deschisă circulația pe următorul lot.


CITEȘTE ȘI

Vești bune pentru șoferi! S-a deschis circulația pe nodul Iernut - Chețani - VIDEO