monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pizza cu viermi, descoperită de Protecția Consumatorului la un restaurant din Cluj. Instanța a anulat amenda

O pizzerie cunoscută din Cluj-Napoca a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor cu 30.000 lei, după ce au găsit produse fără termen de valabilitate și o pizza care conținea larve.

Pizza cu viermi, descoperită de Protecția Consumatorului la un restaurant din Cluj. Instanța a anulat amenda deoarece „produsele naturale pot conține larve”

 

 


Prima instanță a anulat amenda, motivând că „produsele naturale pot contine anumiti germeni sau larve”. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj a atacat sentința cu apel, potrivit Clujust.

 


Prin Sentința civilă nr. 471 /2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis plângerea contravențională a firmei pe care funcționează Pizzeria D'Autore din cartierul Zorilor, astfel că cei de la Protecția Consumatorilor au de plătit cheltuieli de judecată de peste 2.200 lei.

Amenda, anulată de instanță

În motivarea sentinței, se arată că „produsele naturale pot contine anumiti germeni sau larve”.


„Referitor la reclamatia ce a stat la baza controlului efectuat de către intimat, aceasta se referea la o pizza cu hribi, care contineau larve. Or, este cunoscut ca produsele naturale pot contine anumiti germeni sau larve, asa cum rezulta si din depozitia martorului C.S. Ca atare, instanta considera ca procesul-verbal de contraventie contestat este lipsit de temeinicie si se impune anularea acestuia.

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata si urmeaza a fi admisa.


Față de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va admite plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. P. S.  S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxx încheiat în data de 19.01.2019 de către intimatul COMISARIATUL REGIONAL pentru PROTECȚIA Consumatorilor REGIUNEA NORD-VEST CLUJ.

Instanta va anula procesul-verbal atacat și o va exonera pe petentă de la plata amenzii contravenționale aplicate, în sumă de 30.000 lei.


Totodată, instanta va înlătura celelalte măsuri dispuse prin procesul-verbal atacat – oprirea in mod definitiv de la comercializare a unei cantitati de 5,5 kg produse si oprirea temporară a prestarii serviciilor, pana la remedierea deficientelor”, se arată în motivarea sentinței.

 

CITEȘTE ȘI

Restaurante de FIȚE închise de PROTECȚIA CONSUMATORULUI! LISTA celor 5 LOCALURI cu probleme în Cluj