Actualitate
Restricții de tonaj și viteză pe un drum județean
Restricții de tonaj și de circulație vor fi introduse pe drumul județean 107T din județul Cluj, deteriorat de trafic.
Consilierii județeni vor dezbate în ședința de luni, 31 august 2020, un proiect de hotărâre privind introducerea unor restricții de viteză și de tonaj pe DJ 107T.
Potrivit proiectului de hotărâre a consiliului județean, ar urma să se introducă restricţii de tonaj pe drumul judeţean DJ 107T pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone pentru sectorul de drum cuprins între intersecţia DJ 107T cu DJ 107P localitatea Mărisel şi intersecţia DJ 107T cu DJ 107S - localitatea Măguri-Răcătău, poziţiile kilometrice km 0+000 – km 11+600, având ca rută ocolitoare DJ 107P – DJ 107N - DJ 107S.
De asemenea, se propune introducerea unei restricţii de tonaj pe drumul judeţean DJ 107T pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 20 tone pentru sectorul de drum cuprins între intersecţia DJ107T cu drumul local de acces spre cătun Ghermăneşti în localitatea Măguri-Răcătău şi intersecţia DJ 107T cu drumul comunal DC 110C, poziţiile kilometrice km 12+800 - km 21+330.
De la restricții sunt exceptate următoarele: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; transporturilor cu vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturilor funerare; transporturilor poștale; transporturilor de echipamente de prim ajutor; transporturilor pentru distribuire de carburanți; transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată; transporturilor pentru tractări vehicule avariate; transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturilor cu vehicule specializate destinate serviciilor/lucrărilor de întreţinere a drumurilor publice; transporturilor de apă îmbuteliată; transporturilor produse provenite din exploatări agricole; transporturilor de materiale de construcții aferente construcției unor obiective civile destinate persoanelor fizice şi/sau juridice; transporturilor de marfă şi/sau produse efectuate de/pentru persoanele juridice care au sediul social şi/sau punct de lucru ȋn localitatea care se află pe sectorul de drum supus restricţiilor temporare de circulaţie; transporturilor de materiale de construcții aferente construcțiilor unor obiective civile, industriale, de interes public sau privat destinate persoanelor fizice, juridice şi entităților publice de pe raza Comunei Mărisel şi Comunei Măguri-Răcătău; transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale.
Totodată, proiectul prevede introducerea unei restricții a vitezei de deplasare la 30 km/h pentru cele două sectoare de drum precizate anterior.
Restricțiile stabilite se instituie pe perioada cuprinsă între data aducerii la cunoștință publică a hotărârii și data de 31 decembrie 2021.
CITEȘTE ȘI
Se toarnă asfalt pe un sector de 3,2 kilometri al unui drum județean din Cluj