Actualitate
O nouă biserică în Câmpia Turzii
După 18 ani de jertfă şi eforturi susţinute, credincioşii din cartierul Şarât al oraşului Câmpia Turzii au participat duminică, 23 octombrie, la slujba de târnosire a bisericii lor, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului.
Ierarhul a fost înconjurat de zeci de preoţi şi diaconi, printre care protopopul de Turda, pr. Daniel Crişan, pr. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Eparhiei şi arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul pe protocol.
După rânduiala sfinţirii bisericii pusă sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia a rostit un cuvânt de învăţătură. La ceremonia religioască de astăzi a participat şi primarul municipiului Câmpia Turzii, Ioan Vasinca, în prezenţa căruia Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Au fost de faţă şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au susţinut ridicarea acestei noi biserici. Primarul Ioan Vasinca şi viceprimarul Ioan Moldovan au primit din partea Înaltpreasfinţitului Andrei „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie acordată de mitropolie. Au fost distinşi şi alţi importanţi donatori, dar şi consilierii parohiei.
18 ani de muncă
Construcţia bisericii din cartierul Şarât a debutat în 1993, an în care, pe 23 aprilie, a fost sfinţită piatra de temelie. Terenul pe care s-a zidit acest sfânt locaş a fost concesionat de Primăria Municipiului Câmpia Turzii. Construcţia îmbină stilurile arhitecturale brâncovenesc, moldovenesc, cu cele specifice artei transilvane. Pictura în tehnica „a fresco” a fost executată de către pictorul Dimitrie Bănică din Bucureşti şi echipa sa, iar iconostasul a fost sculptat în lemn de stejar.
Ridicarea locaşului s-a înfăptuit sub coordonarea vrednicului părinte paroh Ioan Morar, prin contribuţia credincioşilor parohiei şi a unor sponsori.