monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean muncește 12 ani pentru un apartament! Clujul este cel mai scump oraș din țară.

Coronavirusul a afectat buzunarele oamenilor, dar nu și prețurile apartamentelor din Cluj. Un clujean trebuie să lucreze 12 ani pentru un apartament, iar un bucureștean 10.

Cluj este cel mai scump oraș din țară

 

 


Pandemia a afectat oamenii la nivel global din toate punctele de vedere, dar pe lângă sănătate, a afectat economia. Chiar dacă în unele domenii de activitate, virusul a trezit sentimentul de empatie în oameni, în alte domenii lucrurile au rămas la fel.

Cluj este cel mai scump oraș din țară


Orașul nu-și pierde locul întâi în topul celor mai scumpe orașe din România. Metrul pătrat costă, în medie, 1.760 de euro. Astfel, pentru un apartament de 60 mp, un cuplu, la început de drum, ar trebui să lucreze aproape 12 ani.

„Salariul mediu în Cluj este undeva la 3.500 de lei net de persoană și atunci, dacă discutăm de un cuplu și calculăm, ar fi undeva la 7.000 de lei net pe familie într-o lună. Reiese că, într-adevăr, în 12 ani de zile ar putea să-și cumpere un apartament de 60 de metri pătrați în Cluj la prețul mediu. Cred totodată că acest plafon de 7.000 de euro care rămâne în piață o să ajute la stabilizarea prețurilor la apartamentele cu două camere”, a explicat agentul imobiliar Tudor Platon, pentru Ziarul Financiar.


Programul Noua Casă agravează situația

 Oamenii care plănuiesc să cumpere un apartament și speră că această criză a virusului va scădea prețurile, se înșeală și nu primesc vești bune de la specialiștii în imobiliare.


”Este posibil să vedem o creștere de prețuri pe segmentul de trei camere, având în vedere noua finanțare de până la 140.000 de euro”, a completat Tudor Platon.

Spre deosebire de situația din Cluj-Napoca, în București, o familie este nevoită să muncească 10 ani pentru un apartament, iar în Timișoară doar 8.


Citește și:

Clujul fără studenți. Ce înseamnă asta pentru proprietarii de chirii?