Actualitate
Clujul ar putea avea, în premieră pentru România, un circuit pentru testarea mașinilor autonome
Proiectul „Centru de Inovare, Testare și Promovare Cluj (CITPC)”, depus de Consiliul Județean Cluj spre finanțare europeană, a trecut de etapa de preselecție.
Proiectul are o valoare de peste 53 de milioane de euro și a trecut cu brio de etapa de preselecție, primind în urma evaluării 94,75 de puncte din maximul posibil de 100.
Unic în țară, proiectul urmărește să contribuie la consolidarea rolului asumat de județul Cluj de zonă inovativă. Acesta asigură componenta de testare și promovare a tehnologiilor avansate privind autovehiculele autonome și tehnologia avansată.
Printre cei care și-au manifestat deja interesul și susținerea pentru această inițiativă se numără o serie de entități clujene ce activează în domeniul cercetării precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Robert Bosch S.R.L. și Porsche Engineering România S.R.L.
„Dincolo de faptul că proiectul reprezintă o premieră absolută pentru România, marele merit al acestuia e legat de faptul că va consolida și mai mult profilul Clujului de pol de creștere și dezvoltare în domeniul înaltelor tehnologii, asigurând și componenta de testare a rezultatelor cercetării. El va aduce beneficii semnificative în domeniul cercetării, al inovării, al atragerii de noi investiții generatoare de locuri de muncă înalt calificate și bine plătite. În final, întreaga economie a Clujului va avea enorm de câștigat”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Laboratoare specializate pentru dezvoltarea de tehnologii, la Centrul de Inovare, Testare și Promovare Cluj
Centrul de Inovare, Testare și Promovare Cluj (CITPC) va fi înființat sub forma unui sistem integrat, care va oferi o serie de facilități precum laboratoare specializate pentru dezvoltarea de tehnologii și sisteme, circuit cu diverse componente care să asigure testarea în condiții de siguranță a sistemelor și tehnologiilor, fiind, în același timp, și un sistem de promovare prin infrastructura multifuncțională dedicată antreprenoriatului. Mai mult decât atât, Centrul va fi și un liant între mediul universitar, de cercetare/dezvoltare, mediul privat și cel public, care să conducă la dezvoltare în regiune.
Circuit pentru testarea autovehiculelor autonome, în premieră în România
Necesitatea acestei investiții derivă și din faptul că, la nivel regional și chiar național infrastructura de testare pentru sisteme și tehnologii destinate autovehiculelor autonome este inexistentă. Cu toate că la nivelul regiunii există companii și universități care lucrează la dezvoltarea unor asemenea soluții, acestea nu au posibilitatea de a testa soluțiile în condiții reale.
Beneficiarii direcți ai proiectului, a cărui componentă principală, de testare, este propusă a fi amplasată în vecinătatea Parcului Industrial Tetarom III, vor fi entitățile care dezvoltă soluții și tehnologii în domeniul mașinilor autonome, 5G, smart city, prezente sau interesate de astfel de infrastructuri. Totodată, alți beneficiari direcți vor fi start-up-urile și spin-off-urile care vor fi găzduite în cadrul Centrului, dar și cele care vor dori să utilizeze laboratoarele specializate pentru activitățile de inovare amintite.
Smart city și tehnologia 5G, printre componentele proiectului
Proiectul urmărește trei obiective, și anume: realizarea unei infrastructuri de testare a sistemelor și tehnologiilor dezvoltate pentru vehicule autonome, respectiv smart city, tehnologie 5G; realizarea unei infrastructuri care să ajute stimularea cercetării și dezvoltării prin oferirea unei infrastructuri – dotări și echipamente – sub forma unor laboratoare de dezvoltare și testare, precum și crearea infrastructurii și a ecosistemului necesare pentru facilitarea promovării, comunicării, diseminării și inovației deschise, printr-o componentă multifuncțională dedicată care să găzduiască diverse prezentări, conferințe, seminarii și alte activități asemănătoare.
CITEȘTE ȘI
Un parc din Cluj mai câștigă câțiva metri pătrați. Luciu de apă, cercetări arheologice, reamenajare completă în zona centrală