monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Strada Regele Ferdinand e realizată greșit”, spune un inginer clujean

Un expert în mobilitate durabilă a expus mai multe motive pentru care strada Regele Ferdinand a fost realizată greșit.

Strada Regele Ferdinand

În acest weekend, strada Regele Ferdinand, care a intrat într-un amblu proces de modernizare la sfârșitul anului trecut, a fost inaugurată cu surse și trâmbițe. Bandă dedicată pentru autobuze, stații de biciclete, sistem inteligent de management al traficului și multe altele pot fi regăsite acum pe strada Regele Ferdinand.

CITEȘTE ȘI:


Clujul de 5 STELE. Cum arată centrul orașului după modernizarea străzii Regele Ferdinand

Însă, lucrările de modernizare sunt contestate de către specialiști. Tudor Măcicășan, un tânăr clujean care este expert în mobilitate durabilă a făcut publice mai multe motive pentru care strada a fost realizată greșit. „Practic, au făcut banda de transport public unde nu e utilă, n-au făcut unde era necesară, n-au făcut stație de autobuze unde trebuie și au plantat 43 de stâlpi”, a zis Tudor Măcicășan.

Acesta a oferit patru argumente pentru care lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand nu au fost bine gândite de la început.


Banda dedicată a fost realizată pentru prea puține autobuze

„Banda de transport e pe partea cu 4 trasee (9, 19, 42, 52, dintre care ultimul doar în ora de vârf) și nu pe partea cu 12 trasee (3, 4, 5, 9, 19, 22, 29, 32b, 35, 42, 44, speciala de Cora). Practic, au facut banda unde au 10-12 vechiule/oră-sens în oră de vârf și 4-5 în weekend. Pe cealaltă parte, însă, unde nu este banda dedicată, regăsim cam 43 de vehicule/oră-sens în orele de vârf și peste 20 în weekend”, a spus expertul în mobilitate durabilă.

Nu s-a ținut cont de traficul rutier

„Pe sensul spre sud, unde s-a realizat banda dedicată, valorile de trafic au fost mereu neglijabile, transportul public având întârzieri sistematice, nici măcar ocazionale. Între timp, pe celălalt sens (spre Mihai Viteazu), valorile de trafic sunt notabile, circulația rutieră (mai ales în zona de preselectare a semaforului), deseori încurcând/întârziind sistematic circulația transportului public”, a zis Tudor Măcicășan.


Ar mai fi trebuit o stație de autobuz

„Pe latura spre Piața Unirii s-a făcut banda de bus, restul traficului fiind restricționat. Era firesc și necesar ca stației Central să i se fi realizat și o oprire-pereche, pe cealaltă latură. Banda dedicată fiind, alveola n-ar fi fost necesară, nu exista trafic de încurcat”, a adăugat tânărul.

Stâlpi care nu sunt necesari

„Atât rețeaua fir-contact a troleibuzelor cât și iluminatul public erau prinse în traverse încă din 1959, lăsând o stradă curată vizual, fără stâlpi. Acum s-au montat stâlpi groși de oțel pe ambele părți, să fie”, a mai zis tânărul.

CITEȘTE ȘI:


Cluj vs. București: Boc și Firea au inaugurat fiecare câte un bulevard. Cum arată cele două lucrări