monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Start la distracție. Băile Cojocna se deschid de astăzi

Băile Cojocna își deschid astăzi porțile pentru prima dată în acest an. Startul sezonului a fost decalat de pandemia de coronavirus.

Start la distracție. Băile Cojocna se deschid de astăzi

Băile Cojocna se deschid astăzi, 27 iunie, de la ora 8:00, fiind permis accesul persoanelor până la ora 22:00. Pe lacul 1 sunt 36 de grade, iar pe lacul 2 (Toroc), temperatura este de 33 de grade Celsius.

„Vă anunțăm cu multă bucurie că sâmbătă, 27 iunie, va avea loc mult așteptata redeschidere a Băilor Cojocna. Am luat toate măsurile necesare pentru ca siguranța voastră să fie pe primul loc”, au transmis oficialii.


Ce reguli trebuie respectate la ștranduri și piscine după pandemia de coronavirus

În apă, fiecărui înotător trebuie să îi revină o suprafață exclusivă de cel puțin 12 mp, iar accesul la tobogan, unde este cazul, se va face cu respectarea distanței de cel puțin 2 metri între persoane și evitarea supraaglomerării.

Șezlongurile vor fi așezate astfel încât să permită între ele o distanță de 2 metri în oricare direcție pentru persoane care nu fac parte din aceeași familie. 


Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin. Dacă este necesar, se utilizează toaleta în aceste scopuri înainte de a intra în bazin.

Măsurile sunt cuprinse în regulamentul ce stabilește deciziile pe care trebuie să ia administratorii ștrandurilor și piscinelor exterioare accesibile publicului larg, dar și ai bazinelor pe care le folosesc sportivii de performanță. Regulamentul a fost publicat în Monitorul Oficial.


Citește și:

Staţiunile balneare se redeschid. Când putem merge la Cojocna, Băile Felix sau Herculane

 


Băile Someșeni, comoară îngropată în mizerie: „De 20 de ani sunt incapabili să facă ceva!”