Actualitate
Ce zboruri rămân interzise până în 17 iulie. LISTA ȚĂRILOR spre care nu se poate zbura
Nouă state rămân cu interdicție de zbor din România, până în 17 iulie.
Romatsa a publicat lista zborurilor interzise până la data de 17 iulie, ca urmare a prelungirii stării de alertă, dar şi a celor din care este încă permisă repatrierea sezonierilor români. Astfel, potrivit ultimului anunţ, sunt prelungite restricţiile de zbor cu încă 30 de zile pentru nouă state: Belgia, Franţa, Iran, Italia, Marea Britanie, Ţările de Jos, Spania, SUA, Turcia.
Cum pot pleca muncitorii sezonieri. Pașii care trebuie urmați
În ce priveşte repatrierea sezonierilor români sau transportul acestora către locurile de muncă din străinătate, Romatsa a precizat condiţiile în care pot fi operate acestea.
Astfel, operatorii aerieni care vor să transporte pasageri în şi dinspre România vor trebuie să notifice în scris autorităţile cu cel puţin 2 zile înainte de ziua şi ora plecării şi să furnizeze informaţii precum numele şi prenumele pasagerilor, cetăţenia acestora, numele companiei aeriene care operează zborul, precum şi numele agentului sau agenţilor de recrutare a muncitorilor sezonieri din România.
CITEȘTE ȘI
Aeroportul Cluj REIA ZBORURILE spre patru destinații europene. Când și cum vom zbura?