Actualitate
Ce se întâmplă cu NUNȚILE și BOTEZURILE după 15 iunie? NUMĂRUL MAXIM de participanți permis
Noi reguli se vor aplica din 15 iunie pentru organizarea petrecerilor, a nunților și botezurilor.
După 15 iunie se vor putea organiza botezuri, nunți și evenimente private, însă în anumite condiții speciale, a declarat președintele Klaus Iohannis. Noul regulament prevede ca aceste evenimente să se poată desfășura cu 20 de persoane în interior și 50 de participanți în exterior.
„Considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele restricții nu vor mai fi în vigoare din 15 iunie. Vor fi posibile evenimente private cu 20 de persoane în interior, 50 în exterior”, a declarat Iohannis.
Nunțile cu mai mulți participanți ar putea aștepta până anul viitor
Așadar, este permisă organizarea de nunți, botezuri sau petreceri private în spații închise, dar cu respectarea numărului maxim de participanți. În aceste condiții, sălile de nunți vor aștepta, cel mai probabil, până în vara anului viitor pentru a relua nunțile cu cel puțin 100 de participanți.
CITEȘTE ȘI
Ce ai voie să faci după 15 iunie? LISTA COMPLETĂ a măsurilor de relaxare