monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dropia, pasăre dispărută acum 30 de ani, a revenit într-un județ de lângă Cluj - VIDEO

Dispărută acum trei decenii de la noi din țară, dropia, cea mai grea pasăre care se poate înălța în zbor, s-a întors într-un județ de lângă Cluj.

Foto: Facebook/ The Nature Corner

Un student la Medicină veterinară a găsit, întâmplător, ouă de dropie pe câmpurile de lângă oraşul Salonta din județul Bihor, şi a transmis fotografia Asociaţiei Grupul Milvus, specializată în ocrotirea păsărilor.

„Pentru noi, Asociaţia Grupul Milvus, această fotografie are o însemnătate istorică. Ea dovedeşte cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute din România şi, în acelaşi timp, ne arată importanţa muncii pe teren, implicarea localnicilor şi a administraţiilor locale în conservarea naturii, dar şi necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu care să ofere plăţi compensatorii atractive pentru fermierii prietenoşi cu dropiile”, se arată într-un comunicat transmis de ONG și redat de eBihoreanul.


Dropia (Otis tarda) este cea mare pasăre zburătoare din Europa şi, la nivel global, este o specie vulnerabilă, care a cunoscut un declin covârşitor. Pe la mijlocul anilor 1950, a dispărut din cea mai mare parte a Europei, din cauză că habitatul său (stepa eurasiatică) s-a redus. În România, pasărea a dispărut după ce pajiştile au fost transformate în culturi agricole, dar şi din cauza braconajului. În 1988, conform evidenţelor vânătorilor, în ţară mai erau 48 de exemplare de dropii, iar după 1990 a fost declarată o specie dispărută din fauna României.