Actualitate
Opera Națională din Cluj va sărbători 100 de ani de activitate în mediul online
Opera Naţională Română din Cluj va marca, pe 25 mai, aniversarea a 100 de ani de activitate printr-un spectacol transmis live.
„Luni, 25 mai 2020, Opera Naţională Română Cluj-Napoca celebrează 100 de ani de la prima sa ridicare de cortină printr-un eveniment inedit, transmis live pe TVR Cluj şi Facebook, de la ora 19,00. Prima instituţie lirică înfiinţată în ţara noastră ne demonstrează încă o dată versatilitatea muzicii şi a operei, invitând publicul de pretutindeni să îi fie alături la sărbătorirea primului său Centenar, pe micile şi marile ecrane. În contextul distanţării sociale şi a situaţiei aparte resimţită de întreaga lume în această primăvară, Opera clujeană rămâne la fel de aproape de spectatorii săi, care s-au bucurat în acest interval de transmisiile online ale celor mai reprezentative spectacole din arhiva sa”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Opera clujeană.
Organizatorii promit un eveniment „deosebit, cu numeroase surprize plăcute, clipe emoţionante şi invitaţi speciali”.
„Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi-a deschis pentru întâia oară uşile pe data de 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural ‘AIDA’ de Giuseppe Verdi, un titlu legendar montat pe o scenă care scria istorie. I-au urmat stagiuni marcate de inspiraţie şi viziune, artişti valoroşi şi producţii memorabile. De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, aici fiind montate totodată peste 40 de creaţii româneşti – multe în premieră absolută. Prestigiul Operei a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum: Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Adela Zaharia, Ion Buzea, Lucia Stănescu, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Ştefan Pop, Mihai Zamfir, Zoltán Nagy şi mulţi alţii”, se mai arată în comunicat.
CITEȘTE ȘI:
Evenimentele Operei Naționale din Cluj SUSPENDATE, pentru a preveni infecția cu CORONAVIRUS