monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosar penal pentru o clujeancă care s-a întors din străinătate și nu a stat în carantină

O femeie de 63 de ani a fost carantinată forţat şi a fost întocmit un dosar penal pe numele ei după ce s-a întors din străinătate şi a refuzat carantinarea.

Dosar penal pentru o clujeancă care s-a întors din străinătate și nu a stat în carantină

„La data de 9 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Dej - Biroul de Ordine Publică au fost sesizaţi despre faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi întors în România şi nu ar fi intrat în carantină. La faţa locului, poliţiştii au identificat o femeie de 63 de ani, din municipiul Dej. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că femeia a ajuns în România la noaptea de 8 spre 9 mai a.c. Întrucât femeia a refuzat măsura carantinării, a fost necesară intervenţia Serviciului de Acţiuni Speciale. Femeia a fost transportată în vederea carantinării”, se arată într-o informare trimisă, sâmbătă, de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.