monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sute de clujeni au încălcat restricțiile de circulație. Amenzi de peste 260.000 lei

Polițiștii clujeni au dat 125 de amenzi clujenilor care nu au respectat ordonanțele militare, în ultimele 24 de ore.

Sute de clujeni au încălcat restricțiile de circulație. Amenzi de peste 260.000 lei

Un număr de 898 de efective angrenate (politiști, jandarmi, politisti locali, militari, ISU, SAJ și operatori privați de asistență medicală de urgență) au verificat 1.140 de persoane cu privire la respectarea măsurii și interdicțiilor impuse. 18 societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență. 

Astfel, polițiștii au aplicat 125 de sancțiuni, în valoare de 263.175 lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.


179 de pacienți cu coronavirus

În județul Cluj, 217 persoane se află în carantină, 235 persoane în autoizolare la domiciliu iar 179 persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19 În județul Cluj și sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca. 12 persoane sunt internate în ATI, din care 7 din județ. În total, numărul celor vindecați și externați a ajuns la 136, din care 87 din județul Cluj.

CITEȘTE ȘI


Peste 11.600 de persoane sunt confirmate cu COVID-19 și 650 de persoane au decedat, în România