monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Testele de evaluare, inutile pentru elevi

Nu doar părinţii sunt convinşi de inutilitatea testelor de evaluare iniţială, ci şi cadrele didactice, care critică iniţiativa Ministerului Educaţiei.

 

Programe şcolare noi, examene diferenţiate şi un interes mai mare din partea părinţiilor, acestea ar fi alternativele la testele de evaluare, spun profesorii.

Conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (FSLI), majoritatea cadrelor didactice, mai precis peste 83% dintre acestea nu cred că rezultatele la examenele naţionale se vor îmbunătăţi datorită testelor iniţiale. Elevii claselor II -XII au susţinut în septembrie, la două săptămâni de la începerea anului şcolar 2011-2012, testele de evaluare iniţială la materiile de bază, rezultatele obţinute urmând să fie utilizate ca reper pentru măsurarea progresului şcolar.

Soluţii date de dascăli

Dascălii spun că principalele soluţii de îmbunătăţire a performanţelor şcolare ar fi modificarea programelor şcolare (indicată de 49,48% dintre respondenţi), examenele diferenţiate (27,49%) şi un interes mai mare din partea părinţilor (20,96%).

În privinţa costurilor pentru aplicarea acestor teste iniţiale (hârtia, multiplicarea testelor), cei care au participat la sondaj au spus că ele au fost suportate de cadrele didactice (52,23%), de şcoală (30,24%) sau de comitetul de părinţi (12,37%). Doar 5% dintre profesori a declarat că aceste costuri au fost acoperite de Inspectoratul Şcolar sau de Ministerul Educaţiei.

Revoltă generală

„Degeaba pui un copil de clasa a II a să completeze un test de evaluare la ceva ce nu cunoaşte. Sau, cum am auzit, că s-au dat teste la materii care nu au fost studiate, cică aşa îţi dai seama ca profesor pe ce trebuie să pui accentul în educarea elevului, că nu ţine. E o aberaţie. Rezultatele sunt sub orice critică şi tu, ca Minister al Educaţiei tragi concluzia că învăţământul e un dezastru şi că trebuie să faci ceva. Mai coci o idee inutilă, arunci banii pe fereastră, cică pentru implementare, şi o iei de la capăt”, este de părere Ibolya Sacsz, cadru didactic.

„Nu văd necesitatea acestor evaluări, dar le-am făcut, la fel ca toată lumea, iar la final mi s-a spus că mă încadrez în categoria medie. Adică nici prea prost, dar nici prea deştept. O prostie, sunt olimpic la fizică”, a spus şi Ionuţ Oprea, elev în clasa a IX-a.

Testele de evaluare iniţială au fost introduse pentru prima dată în acest an în programa şcolară, în speranţa că aceste examinări regulate vor creşte promovabilitatea elevilor la examenele naţionale.