Actualitate
Recensământul începe miercuri, cu o „recunoaștere”
Ministrul de interne Traian Igaş, împreună cu şefii principalelor instituţii publice implicate în organizarea recensământului din 20-31 octombrie, au îndemânat marţi opinia publică să participe deschis la acest proces, unic pentru România, după aderarea la Uniunea Europeană.
Reprezentanţii autorităţilor au dorit să sublinieze că românii nu au de ce să se teamă de recensământul populaţiei şi locuinţelor, pentru că datele oferite de aceştia în formularele de recensământ nu vor fi folosite împotriva lor.Ei au evitat să amintească despre eventuale sancţiuni în cazul în care oamenii nu doresc să coopereze, deşi au spus că legea prevede amenzi de până la 5.000 de lei.Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, a subliniat: „Calitatea recensământului depinde de claritatea muncii recenzorului, gestionarea activităţii şi cooperarea populaţiei.”Ministrul Traian Igaş a cerut tuturor factorilor implicaţi „un maxim de interes” în momentul când intră în contact cu cetăţenii, atrăgând atenţia că acesta este primul recensământ "care se desfăşoară după reguli europene, pentru a respecta metodologia şi criteriile aplicate în UE”.„Vrem să ştim numărul populaţiei, numărul şoferilor, numărul salariaţilor în întregul sistem de stat, să avem o situaţie clară pe care la începutul lui 2012 să o facem publică în ce priveşte recensământul”, a spus Igaş.Gheorghe Emacu, secretar de stat în MAI, a spus că în mai puţin de 48 de ore va începe procesul de recenzare, iar de miercuri, 19 octombrie, recenzorii vor efectua prima deplasare în teren pentru informare.Potrivit lui Emacu, autorităţile „sunt în grafic” în ceea ce priveşte organizarea recensământului, iar fondurile necesare, de 190 milioane lei (45,5 milioane euro), sunt asigurate pentru perioada 2011-2013.La nivelul întregii ţări s-au angajat 130.000 de recenzori, iar pentru Bucureşti s-au înscris 12.000, activitatea de înregistrare continuând şi în aceste zile.