Actualitate
Un nou focar de infecţie cu COVID-19. Şapte copii, diagnosticaţi pozitiv la CORONAVIRUS
Şapte copii au fost depistaţi pozitv la testul pentru virusul COVID-19 la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu.
Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu a început testele pentru COVID-19 în laboratorul propriu, în acest spital fiind internaţi şapte copii diagnosticaţi pozitiv cu noul coronavirus, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Ioana Mătăcuţă.
"În laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, s-a pus în funcţiune linia de testare pentru confirmarea infecţiei cu noul coronavirus. S-au efectuat primele testări cu zece probe prelevate de la personalul medical şi o probă de la un pacient deja confirmat pozitiv. Rezultatele testelor efectuate la personal au fost negative, iar rezultatul testului efectuat pacientului confirmat a fost pozitiv, concordant cu rezultatele deja cunoscute. Odata încheiată această etapa, linia de testare este pregătită pentru testarea pacienţilor", a anunţat dr. Ioana Mătăcuţă.
Potrivit sursei citate, în prezent sunt internaţi în spital şapte copii confirmaţi cu COVID-19, cu vârste între patru şi 16 ani, care provin din familii din judeţul Sibiu.