Actualitate
Când vom putea ieși din casă? Specialiștii spun că abia după jumătatea lunii mai
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie a precizat când ar fi posibilă în țara noastră o relaxare a restricțiilor de liberă circulație a cetățenilor.
Președintele Societății Române de Microbiologie spune că abia după jumătatea lunii mai vom putea ieși din casă, însă alte măsuri de distanțare socială vor rămâne în vigoare.
„Eu cred că după data de 15 mai. Dar atenție, nu distanțarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanțarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare”, a spus Alexandru Rafila, potrivit Digi24.
România a intrat în stare de urgență în data de 16 martie, iar începând cu noaptea de luni, 23 martie, a intrat în vigoare ordonanța militară privind restricționarea deplasărilor în public. În ultimele două săptămâni, măsurile de distanțare socială au devenit tot mai aspre, prin ordonanțe militare, iar amenzile sunt mari pentru cei care le încalcă.