monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Exproprieri de 126 mii de euro la Aeroport. Consiliul Județean, obligat să plătescă de trei ori suma stabilită inițial

Consiliul Județean Cluj poate relua exproprierile terenurilor de pe culoarul pistei de decolare-aterizare de 3.500 de metri de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Valoarea totală a terenurilor, stabilită de un evaluator după o serie de scandaluri privind sumele mici oferite proprietarilor, este de trei ori mai mare decât cea stabilită anul trecut.

În septembrie 2019, forul județean a dat undă verde unei noi etape de exproprieri pe raza localităţilor Cluj-Napoca şi Apahida pentru devierea râului Someșul Mic în vederea extinderii pistei Aeroportului. CJ Cluj trebuia să exproprieze 334 de parcele, pentru care urma să aloce aproximativ 2 miliarde lei vechi, adică 200.000 RON.

Ulterior, la sfârșitul lunii noiembrie, zeci de proprietari de terenuri care urmau să fie expropriate au făcut scandal în şedinţa de Consiliu Judeţean, nemulţumiţi de sumele infime oferite (0,45 bani/mp).


Astfel, în ședința din luna noiembrie 2019, Consiliul Județean a stabilit realizarea unui nou raport de evaluare, de către un evaluator autorizat ANEVAR, pentru stabilirea sumelor individuale aferente despăgubirilor, valoare raportată la Grila notarilor publici.

În februarie 2020 au fost achiziționate servicii  de evaluare a unui număr de 331 de imobile-teren supuse exproprierii pentru realizarea etapei a II-a a lucrării de utilitate publică ”Amenajarea râului Someşul Mic în Municipiul Cluj-Napoca, Judeţul Cluj”, situate pe raza localităților Cluj-Napoca şi Apahida.


Vlad Bulău, evaluatorul care a realizat raportul de specialitate, a estimat valoarea celor 331 de terenuri ce urmează a fi expropriate în cadrul etapei a II-a a lucrării de utilitate publică numită „Amenajarea Râului Someșul Mic în Municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj” la 126.249,282 euro, adică 606.855,049 lei, sumă de trei ori mai mare decât cea alocată prin hotărârea CJ Cluj din septembrie 2020.

Potrivit raportului întocmit de evaluator, prețul terenurilor agricole extravilane a crescut cu 0,03 lei/mp, de la 0,45 lei/mp, cât era propus inițial, la 0,48 lei pe metru pătrat. Terenurile extravilane din zona 2 au fost evaluate la 0,60-1,30 lei/mp, iar cele intravilane, la 132 lei/mp.


Zborurile spre SUA, posibile doar după prelungirea pistei

În 2016, când a venit la conducerea Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe spunea că Aeroportul Cluj nu va beneficia „prea curând” de prelungirea pistei de aterizare-decolare de la 2.100 la 3.500 de metri, în ciuda faptului că, nu de puţine ori, conducerea instituţiei a cerut insistent prelungirea acesteia. Tişe afirma că prelungirea noii piste „nu este de actualitate”.

„Pelungirea noii piste încă nu e de actualitate pentru că, în primul rând, trebuie să ne lămurim când termină Apele Române devierea Someşului (...) Acest Aeroport, aşa cum este el, rezistă din punct de vedere al traficului, face faţă în perspectiva a 5-7 ani. Nu avem presiunea de a prelungi pista, (...) aceasta va fi gata în următorii 5 ani”, susţinea la acea dată Tişe.


Apoi, în luna aprilie a anului 2019, Ioan Deneș, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, aflat în vizită la Cluj-Napoca, a criticat dur lipsa de implicare a CJ Cluj în privința lucrărilor de deviere. Conform acestuia, administrația județeană nu a constituit nici măcar o comisie pentru exproprieri. Deneș a tras un semnal de alarmă în privința întârzierii acestor lucrări cu impact major asupra pistei Aeroportului Cluj.

În schimb, directorul general al AIAIC, David Ciceo, afirmă că extinderea pistei de aterizare/decolare la 3.500 metri este „un vis real”. Acesta a confirmat că pista extinsă este prioritatea primordială a Aeroportului și, odată cu devierea Someșului Mic și lucrările de extindere finalizate, 2026 este termenul optimist pentru zborurile intercontinentale via SUA și Asia.