Actualitate
AMENZI USTURĂTOARE pentru cei care ies din casă noaptea, fără motiv
Cei care ies pe stradă fără să aibă vreunul din motivele cuprinse în hotărâre riscă amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
Autorităţile au publicat lista de amenzi pentru persoanele fizice şi juridice care încalcă noile restricţii de circulație. Restrângerea dreptului de a ieși din casă în intervalul 22-6 se aplică de luni seară.
Vă prezentăm, în continuare, sumele prevăzute pentru nerespectarea fiecăreia dintre măsurile dispuse:
Încălcarea Art.3 din Ordonanţa Militară 2/2020 - formarea un grup mai mare de 3 persoane:
Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane. (2) Prin formarea unui grup de persoane se înţelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
AMENDĂ pentru persoanele fizice care încalcă prevederile este cuprinsă între 100 și 5.000 lei, iar pentru firme, între 1.000 și 70.000 de lei. Există şi un minim cuprins între 50-500 lei.
Încălcarea Art. 5 din Ordonanţa Militară 2/2020 - circulaţia pe timpul nopţii:
(1) În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4. (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere. (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. (4) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume şi prenume, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura. (5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Persoanele fizice care încalcă această prevedere va plăti amendă între 100 și 5.000 lei. Persoane juridice riscă amendă între 1.000 și 70.000 lei. Minim: 50 lei- 500 lei
De remarcat că lista de contravenţii nu cuprinde amenzi pentru intervalul orar 6.00-22.00, pe timpul zilei măsurile fiind doar la nivel de recomandare.