Actualitate
Monografia scriitorului care „închide cercul”, scrisă de clujeanca Doina Rad
Prima monografie la o sută de ani de la naşterea scriitorului despre care se ştiu foarte puţin, cu o viaţă de roman, descendent al unei familii de nobili francezi şi maghiari, emigrat în Franţa şi decedat acolo.
Ştefan J. Fay (1919-2009) – de fapt Ştefan Vasile Andrei, Baron de Fay - a fost un scriitor şi genealogist francez, originar din România, a fost descendent al familiilor nobiliare de Fay.
Ştefan J. Fay a publicat numeroase volume (reportaje, povestiri, nuvele, până la romane, memorii şi cronologii), sub nume propriu sau sub pseudonimul Ştefan Andrei, pentru care, în 2009, a primit Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofiţer, categoria A, Literatură.
Anul trecut, la împlinirea a o sută de ani de la naşterea scriitorului, Doina Rad a publicat prima monografie consacrată acestui scriitor, în care îi conturează personalitatea complexă, avatarurile biografice şi diversitatea creaţiei original. Viaţa acestui scriitor longeviv este ea însăşi una de roman, căci a fost baron, apoi şomer, pictor de biserici, normator sau bibliotecar. Istoria familiei scriitorului este de-a dreptul fascinantă, cu baroni, prinţi şi conţi, cu episcopi şi cavaleri cruciaţi, cu viteji cuirasieri şi un Principe al Transilvaniei. La 76 de ani, Ştefan J. Fay se mută la Paris şi apoi la Nisa, unde locuia fiul său şi unde, din 2009, avea să-şi doarmă somnul de veci, în ţărâna strămoşilor săi. Se închidea, în felul acesta, cercul deschis de înaintaşii lui, în urmă cu nouă secole.
„Titlul acestui volum, sugerează tocmai această dimensiune a existenţei scriitorului, al cărui destin pare a fi acela de a închide cercul (…) întoarcerea, după 900 de ani, pe meleagurile strămoşilor săi paterni, în ţărâna crărora se odihneşte acum”, scrie autoarea.
Pe lângă istoria familiei şi ascendenţa aristocratică, volumul cuprinde informaţii despre întreaga operă a scriitorului, memorii, epistolar şi corespondenţă, despre personalităţile care i-au modelat viaţa (Mircea Vulcănescu, Monseniorul Vladimir Ghika, Mircea Eliade, Constantin Noica, Corneliu Baba, Ion Jalea, Vasile Rudeanu), dar şi despre Ştefan J. Fay în arhiva Securităţii. Şi fireşte, o impresionantă iconografie. Familia clujeană Doina şi Ilie Rad a fost prietenă a scriitorului – în 2009, Ilie Radu publica un volum impresionant de corespondenţă cu Ştefan J. Fay, de 427 de pagini; „cartea unor întâlniri epistolare” cum sublinia criticul Irina Petraş.