monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Strigătul disperat al unei mame-cadru medical: "Eu cu cine îmi las copilul?"

O mamă, cadru medical, a cerut măsuri după ce toţi cei din sistemul medical sunt obligaţi să lucreze ore întregi peste program în plină pandemie de coronavirus.

strigatul-disperat-al-unei-mame-cadru-medical-eu-cu-cine-imi-las-copilul

Situaţia de criză din România obligă medicii şi asistentele să lucreze mult peste programul standard din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu coronavirus. Mulţi dintre ei au acasă familii, copii mici, iar această pandemie dă peste cap ritmul normal de viaţă al tuturor. O mamă şi-a spus nemulţumirea şi a cerut ajutor în această perioadă extrem de dificilă.

"Eu lucrez ca asistent medical în secția de terapie intensivă. Soțul meu e cadru militar. După cum bine știți, cadrele medicale, în special cele din terapie intensivă, vor fi foarte solicitate în urmatoarea perioadă. Avem copil de 3 ani şi nu avem cu cine să îl lăsăm dacă noi trebuie să mergem la serviciu. Există acea lege conform căreia unul din părinți poate avea zile libere pentru a supraveghea copilul, dar nu se aplică în cazul nostru. Și că dacă muncim amândoi beneficiem de mărire de salariu. Dar acea mărire de salariu e insuficientă pentru a acoperi plata unei bone. Căci noi muncim nopți, zile de week-end, iar o bonă care să accepte un astfel de program vrea un salariu pe masură.
Și, din păcate, chiar dacă am putea să o plătim... nu găsim o bonă așa, peste noapte. Mai ales în această perioadă. Ne simţim discriminaţi.
Pe lângă faptul că noi, cadrele medicale, întâmpinăm această pandemie cu mâinile goale (fără măști, fără săpun chirurgical, fără antiseptizant și cu mănuși nesterile date cu limită), mai suntem și discriminați de această lege în cazul în care avem "ghinionul" ca soțul să muncească în MAPN. Sau, mai rău, dacă sunt ambii părinți cadre medicale....", a fost mesajul scris de femeie pe pagina de facebook a lui Emanuel Ungureanu, deputat USR Cluj.