monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O localitate de lângă Cluj-Napoca, izolată de restul lumii din cauza drumului PLIN de gropi!

Oamenii dintr-un sat aflat la doar câțiva kilometri de municipiul Cluj-Napoca riscă să rămână izolați din cauza drumului impracticabil.

De la începutul lunii martie, autobuzele nu vor mai ajunge în sat, oamenii care au mașini și le distrug în drumul plin de gropi, iar cei care nu au un mijloc de transport trebuie să parcurgă kilometri întregi până în următorul sat.

Vâlcelele (în trecut Buduș, în maghiară Bujdos) este un sat în comuna Bobâlna din județul Cluj. Un sat mic, dar care a dat primul primar român al municipiului Cluj-Napoca, pe Iulian Pop. Pentru cele puțin peste 1.000 de suflete care locuiesc în Vâlcelele, să țină legătura cu lumea este din ce în ce mai dificil. Drumul Județean 109B este plin de cratere, iar oamenii au ajuns să fie izolați.


„Locuitorii satului nostru sunt acum izolați de orașul reședință de județ, întrucât, din cauza stării imposibile a acestui drum, autobuzul înspre Cluj-Napoca nu va mai circula începând cu 1 martie. Autobuzul dinspre Dej nu mai vine decât până în localitatea vecină, unde drumul este în stare bună. Asta pe lângă celelalate probleme. Practic, ne-au pus în carantină forțață, deși la noi nu e vorba despre niciun coronavirus”, au transmis locuitorii satului Vâlcelele.

Oamenii care locuiesc în sat nu au stat degeaba. Au sesizat autoritățile cu privire la starea drumului în luna februarie a anului trecut, când încă se putea circula pe acel tronson. Autoritățile au răspuns prompt, după doar câteva zile: „în perioada imediat următoare, va fi realizată o evaluare și va fi întocmit un referat de încheiere a unui contract de lucrări de întreținere pe acest sector de drum. Lucrările vor demara imediat după întocmirea acestui contract, dar numai în condiții meteorologice favorabile”. 


Nu se știe dacă a fost făcută vreo evaluare, vreun referat sau vreun contract. Așa că locuitorii satului au apelat iar la autorități, explicând ce probleme le cauzează faptul că o porțiune de drum de aproximativ 10 kilometri este într-o asemenea stare.

„Mașina care colecta laptele nu mai vine în localitate din cauza stării „drumului”, oamenii încep să evite deplasările în zonă, bătrânii rămân singuri și neajutorați, multe mașini sunt avariate în craterele de pe acest blestemat tronson de drum, iar unitățile de intervenție în caz de urgență au reale probleme în a ajunge aici în timp util. Acum, nici autobuzul care mergea spre municipiul Cluj-Napoca nu o să mai circule, tot din cauza drumului. Culmea ironiei, strănepoții primului primar român al orașului reședință de județ, decorat de regele Ferdinand pentru meritele sale în modernizarea urbei, se văd nevoiți să pornească pe jos spre centrul economic și cultural al Clujului! Iar autobuzul care circulă dinspre Dej nu mai vine decât până în localitatea vecină. Noi considerăm că aici e vorba deja de încălcarea drepturilor omului, recomandăm autorităților să le recitească, articolele de început sunt suficiente pentru a realiza ce anume se încalcă”, au transmis oamenii.