Actualitate
Accident de muncă pe un șantier din Florești Un bărbat s-a răsturnat cu o macara. VIDEO
Un bărbat de 39 de ani a ajuns la spital după ce o macara pentru ridicarea materialelor de construcții s-a răsturnat.
„O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost alertate, în jurul orei 12.10, ca urmare a răsturnării unei macarale, care ridica materiale de construcții pentru un bloc aflat în construcție, de pe strada Teilor din Florești.
Pompierii au găsit la locul solicitării un bărbat, de 39 de ani, care se afla în cabina utilajului și suferise traumatisme severe la nivelul piciorului stâng. Pompieri au acționat pentru a scoate bărbatul din cabina avariată a utilajului, folosind echipamentele din dotare, cât și manevrele specifice, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite și să-l predea echipajului SMURD în vedere acordării primului ajutor calificat și pentru transport la spital.
Pompierii au asigurat și măsuri de prevenire a incendiilor, pe timpul intervenției, având în vedere că se înregistrau scurgeri de combustibil din rezervorul macaralei.”, a transmis ISU Cluj.