Actualitate
Românii de pe Diamond Princess, repatriați. Arafat: ”Dacă apare un caz de Coronavirus suntem pregătiți"
Şase români care au fost pe vasul de croazieră Diamond Princess, blocat de la începutul lunii în portul japonez Yokohama, din cauza epidemiei de coronavirus, au ajuns sâmbătă dimineață în țară, fiind repatriați la cerere.
Cetățenii români au fost aduși cu un avion militar, în condiții speciale. În următoarele două săptămâni, ei vor fi izolați, ținuți în carantină într-un loc pe care autoritățile nu l-au dezvăluit.
„Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de locotenent-comandorul Romeo Gârz și a avut la bord o echipă medicală aparținând SMURD București. Transportul a fost realizat cu respectarea întocmai a măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații”, transmite Ministerul Apărării Naționale.
„Toți cei șase cetățeni români care și-au exprimat dorința de a reveni în țară au fost îmbarcați la bordul aeronavei puse la dispoziție, în cadrul mecanismului european de protecție civilă, de către guvernul italian. Anterior îmbarcării aceștia au fost testați de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecția cu COVID-19 (Coronavirus)”, au transmis reprezentanții MAE.
Pe de altă parte, cei doi cetățeni români de la bordul Diamond Princess care sunt infectați cu coronavirus au rămas în continuare spitalizați în Japonia, iar starea acestora de sănătate este bună, potrivit MAE. „Ambasada României la Tokyo este în legătură cu cei doi cetățeni români spitalizați, cât și cu ceilalți nouă cetățeni români, membri ai echipajului, care au decis să rămână pe vasul de croazieră”, a mai anunțat MAE.
În total, la bordul pachebotului s-au aflat 17 cetățeni români: doi pasageri și 15 membri ai echipajului.
Raed Arafat liniștește populația după repatrierea conaționalilor: „Nu au nevoie de îngrijiri speciale. După aterizare vor fi duși la locul de carantină. Ei nu reprezintă în acest moment niciun risc, sunt fără simptome. Este o locație desemnată în colaborare cu Primăria București, foarte potrivită și care nu afectează pe nimeni. Ei stau undeva unde nu au pe nimeni în jurul lor. Nu o să dăm adresa locației, pentru că așa este mai normal. Populația să fie sigură însă că ei nu pot infecta pe nimeni în acest moment”, a precizat Raed Arafat.
El a mai dat asigurări că dacă apare un caz sau chiar mai multe nu va fi nicio problemă. „Ce avem nevoie la acest moment, tot, există. Deja ne pregătim inclusiv pentru a face față dacă în Europa virusul începe să se răspândească mai agresiv”, a spus Raed Arafat.