Actualitate
O noapte furtunoasă. Vântul puternic și-a făcut de cap la Cluj-Napoca, pompierii în alertă
Ore pline de emoții, luni seară, pentru clujeni, care s-au trezit pe capul lor cu intensificări puternice ale vântului.
Mai întâi, pompierii clujeni au primit o solicitare privind răsturnarea unui panou publicitar peste cinci autoturisme, în jurul orei 21:30, la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Un echipaj ISU Cluj a sosit la fața locului, care a constatat că era vorba despre un panou publicitar amplasat pe remorca unui camion.
Din fericire, nu au fost persoane surprinse de panoul respectiv, deși finala Cupei României la baschet masculin, adjudecată de U-BT Cluj-Napoca în fața CSM Oradea, tocmai ce se încheiase în fața unui public numeros, de peste 3.000 de spectatori.
Mai apoi, o altă autospecială ISU Cluj a intervenit pentru a degaja un copac căzut peste firele de electricitate pe strada D. D. Roșca, din Cluj-Napoca. Nici în acest caz nu au fost anunțate victime.
De asemenea, o autoplaformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi a intervenit pentru îndepărtarea unei secțiuni de acoperiș de tablă, care era în pericol sa cadă, de pe o clădire, pe strada Ion Ionescu de la Brad.
Vă reamintim că, până marți seară la ora 20:00, meteorologii au emis o emis o avertizare tip cod portocaliu pentru județul Cluj. Se anunță intensificări susținute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă.