monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cod galben de INUNDAȚII și PRECIPITAȚII la Cluj

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până la miezul nopţii în opt bazine hidrografice din Transilvania şi Crişana.

Potrivit hidrologilor, până la ora 00:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele cursuri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Someş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej, Lăpuş (judeţele Cluj, Bihor, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Crişul Negru - bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Tinca, Crişul Alb - bazin superior amonte S.H. Gurahonţ (judeţele Cluj, Sălaj, Bihor, Arad şi Hunedoara) şi Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj).

INHGA precizează că fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri mici din judeţele: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Bihor.


Avertizarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Someş-Tisa, Crişuri şi Mureş.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni și o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii, valabilă în 27 de judeţe, pe durata următoarelor ore.


Judeţele care se vor afla sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.