monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii de pe Soporului, exasperați de gropi, se tem de accidente. Sesizările curg gârlă!

Localnicii din zonele Borhanci și Sopor sunt revoltați și îngrijorați de starea precară a drumului spre casele lor.

Clujenii de pe Soporului, exasperați de gropi, se tem de accidente. Sesizările curg gârlă!, sursă foto: Google Maps

Mai mulți clujeni solicită intervenția autorităților pe strada Soporului, la coborârea dinspre Borhanci. Trecând zilnic pe acolo, aceștia susțin că sunt foarte multe gropi și că s-ar mulțumi chiar și cu „activități minimale”, precum astuparea gropilor și nivelarea porțiunilor distruse de mașinile de mare tonaj.

În perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, mai multe mașini au ajuns în șanț din pricina denivelărilor într-o curbă periculoasă, spun clujenii, care susțin că nivelarea este o măsură de siguranță așteptată de mult timp. Ba mai mult, unii solicită analizarea posibilității implementării unor plăcuțe reflectorizante, care să avertizeze participanții la trafic pe timp de noapte, mai ales la baza pantei.


Siguranța clujenilor nu este o prioritate...?

„Strada Soporului, coborâre dinspre Borhanci, are în partea de jos o porțiune mai îngustă, unde traficul se desfășoară doar pe un sens. La baza pantei este o curbă cu șanțuri mai adânci pe ambele părți. În această zonă au fost câteva incidente, mașini ajunse în șanț, din cauza denivelărilor mari din curbă, dar și a faptului că șanțul nu este semnalizat în niciun fel. Prin montarea acestor plăcuțe sau a unor măsuri de siguranță similare, aceste incidente se pot preveni/ evita”, susține un reclamant.

„S-au făcut mai multe sesizări în zonă, din cauza modului deplorabil în care a ajuns strada. Gropi, denivelări, șanț mare, mașini de tonaj greu (de la începutul anului câte 4-5/ zi). La ultima sesizare, răspunsul oficial a fost evaziv, în funcție de priorități. Consider că acum este o prioritate destul de mare din punctul de vedere al siguranței circulației și imposibilității pietonilor de a circula în condiții normale din pricina noroiului și întreținerii străzii”, avertizează un alt clujean.


Strada Borhanciului, surpată

Nici pe strada Borhanciului situația nu este mai roz. De ani buni, o porțiune a drumului județean 103G, în zona Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, este „surpată și cu risc mare de accidentare”, spune un cetățean. „Chiar nu se mai repară niciodată? Este, totuși, un drum destul de circulat”, se întreabă acesta.

Reamintim că, în iulie 2018, pe sectorul situat între limita municipiului Cluj-Napoca şi Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida, Consiliul Județean Cluj anunța că au fost demarate o „serie de lucrări de întreţinere”. Sectorul de drum pe care s-a intervenit avea o lungime de doar 1,6 kilometri (între kilometrul 60+246 şi kilometrul 61+846), iar lucrările constau în „plombări şi burduşiri pe mari suprafeţe de drum”.


CITEȘTE ȘI: Cum va arăta cartierul Sopor?

CITEȘTE ȘI: S-au „deschis porțile” spre Sopor. Clujenii au trotuar spre „primul cartier construit de la 0”