monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judecătorii clujeni acuză de aroganță parlamentarii care au votat pentru tăierea pensiilor speciale

Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Cluj, transmis joi, Parlamentul a tratat cu „nepermisă indiferenţă semnalele ferme transmise din interiorul sistemului judiciar”.

„Judecătorii Curţii de Apel Cluj condamnă atitudinea neloială, arogantă şi lipsită de profesionalism cu care puterea legislativă a tratat statutul magistratului în România, dovedind că nu înţelege rolul justiţiei într-un stat de drept, care îşi respectă cetăţenii şi le garantează drepturile, un stat destructurat, în momentul în care Constituţia nu mai este respectată, la cel mai înalt nivel. În data de 28 ianuarie 2020, Camera Deputaţilor din Parlamentul României a adoptat legea privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, tratând cu nepermisă indiferenţă semnalele ferme transmise din interiorul sistemului judiciar şi, implicit, efectele pe termen lung ale unor astfel de exprimări legislative”, se arată în comunicat.

Pensiile speciale, tăiate. Ce acuză magistrații

Magistrații clujeni susțin că prin hotărârea Parlamentului se ignoră deciziile în materie ale Curţii Constituţionale din România, jurisprudenţa curţilor europene de justiţie şi documentele internaţionale ce consacră drepturile magistraţilor.


„În contextul în care subiectul pensiilor de serviciu ale magistratilor şi personalului auxiliar din instanţe a fost folosit în mod iresponsabil pentru atragerea capitalului politic, justiţia fiind umilită, în mod nedrept, prin manipulari inadmisibile, judecătorii Curţii de Apel Cluj s-au întâlnit în repetate rânduri, în Adunari Generale, pentru a identifica mijloacele corecte şi eficiente de apărare a statutului şi a demnităţii profesiei căreia îi sunt devotaţi”, se mai arată în comunicat.

Judecătorii Curții de Apel Cluj au subliniat că timp de patru săptămâni, între 23 decembrie 2019 şi 13 ianuarie 2020, iar apoi între 22 ianuarie şi 28 ianuarie 2020, au adoptat forma extremă de protest, aceea a suspendării activităţii de judecată până în momentul votului în Parlament, dorind prin aceasta să atragă în mod serios atenţia factorilor decidenti cu privire la consecinţele unor astfel de modificări legislative.


„Acţionând într-o manieră exemplară, caracterizată prin unitate şi asumarea responsabilităţii, judecătorii Curţii de Apel Cluj, asemenea celorlalţi judecători din ţară, au înţeles că o astfel de măsură legislativă este în măsură să afecteze substanţial independenţa celui chemat să facă justiţie, iar prin aceasta, independenţa sistemului judiciar românesc. Dreptul la pensia de serviciu este o componentă a statutului judecătorului, confirmat fiind prin jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale şi recunoscut ca atare de statele europene, în favoarea propriilor magistraţi”, au menționat magistrații clujeni.