monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Civilizaţie a la Cluj. Parcul Est, depozit de deşeuri! Activiştii cer închiderea unei străzi

Activiştii de mediu au descoperit noi depozitări ilegale de deșeuri provenite din construcții în Parcul Est (zona străzii Bulandra, pârâul Becaș) şi cer autorităţilor să facă curățenie în zonă.

Deputatul Adrian Dohotaru împreună cu membrii asociației SOS Parcul Est se luptă deja de ani de zile pentru amenajarea celui mai mare spațiu public verde al orașului, întins pe 66 de hectare. Deputatul susține că acest lucru este vital pentru o zonă în care se ridică blocuri la foc continuu.

Acesta a trimis mai multe sesizări, atât la Garda de Mediu, cât şi la Primăria Cluj-Napoca, în care a cerut factorilor responsabili să facă curăţenie în zonă.


“Sunt zeci de gropi ilegale în Parcul Est, la marginea drumului. Parcul Est, propus de asociația Societate Organizată Sustenabil, este depozit de deșeuri. Primăria a acceptat parcul, un concurs pentru amenajarea sa, dar va dura ani de zile până se va face. Până atunci, vrem păstrarea curățeniei în zonă Cer Gărzii de Mediu să constate gropile de depozitare ilegală. Cer RADP să curețe zona din administrare și deșeurile aruncate la marginea străzii Bulandra. Cer Primăriei să închidă strada Bulandra, să pună barieră cu cartelă pentru RADP și rezidenți, dar și să transforme zona în alee pietonală și ciclistă spre Baza Sportivă Gheorgheni", se arată în sesizare.

Dohotaru susține ideea unei bariere și adaugă că în Cluj-Napoca, natura ar trebui să fie cât mai aproape de oraș.


„O să ziceți poate că sunt un sărăntoc că n-am mașină să evadez la zeci de kilometri de oraș, câteva ore pe săptămână, ca să ajung în natură. Dar cred ferm că trebuie să avem natura cât mai aproape de oraș. Modelul naturii într-o rezervație, dar și al mașinii personale folosite zilnic nu e sustenabil nici pentru oameni, nici pentru mediu. După ani de campanie, Primăria a acceptat concurs de proiecte pentru cel mai mare parc al orașului. Dar până la concurs și amenajare o să dureze ani, asta dacă Primăria nu se răzgândește din nou și reia ideea cu aquaparkul. Până atunci, în Parcul Est propus de noi are zeci de gropi ilegale de gunoi. Soluții există, trebuie schimbată destinația din drum public în alee pietonală și ciclistă cu barieră și adunate deșeurile. Pregătim reclamația, dar ca să avem șanse de succes, trebuie să ne mobilizăm cât mai mulți”, a explicat deputatul.

Adrian Dohotaru, deputat independent


Ce frumos e Parcul Est propus de noi! Păcat de gunoaiele aruncate. Facem o campanie de sesizări prin care cerem Primăriei și RADP să facă o curățenie bună, dar și să instaleze barieră la drum ca să nu se mai arunce gunoaie. Cu cât suntem mai mulți, cu atât avem șanse mai mari de succes. Bariera ar transforma strada din mijlocul parcului propus în una din cele mai mari alei pietonale și cicliste din Cluj, cu legătură spre Baza Sportivă Gheorgheni”.