monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alerte despre coronavirus în Cluj și alte orașe din țară

Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, primul buletin informativ al Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus.

Instituția a anunțat că au existat alerte privind posibilitatea infectării cu coronavirus în patru orașe -Cluj, Timișoara, Constanța și București, însă au fost infirmate.

Instituția precizează că se iau măsuri speciale pentru cei 25 de membri ai ansamblului folcloric din Mioveni, care în prezent se află în China, urmând să se întoarcă marți în țară.


„Până în acest moment, s-a monitorizat întreaga circulație a persoanelor care vin spre România, din aria geografică a Chinei, pe criterii epidemiologice. Alerte au fost la Cluj, Timișoara, Constanța și București, dar toate au fost infirmate”, anunță Ministerul Sănătății, într-un comunicat cu privire la activitatea comitetului interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus.

Ministerul Sănătății precizează că ia măsuri speciale pentru ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China și va sosi pe aeroportul din Otopeni, marți, ora 15.00, subliniind că deja oficialii români ai ambasadei au luat legătura cu aceștia. „Cât privește situația instrumentiștilor care au fost pentru o perioadă de 40 de zile, într-un turneu din China, DSP județean verifică starea lor de sănătate zilnic. Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus, la niciuna din persoanele din acest grup”, se mai arată în comunicatul instituției.


Potrivit Ministerul Sănătății, pe 26 ianuarie, ora 9:00 existau 2.061 cazuri confirmate, din care 56 decese:

Etichete: alerta cluj coronavirus