monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noaptea ideilor la Institutul Francez din Cluj

Dezbateri, expoziții și ateliere la Cluj, la Institutul Cultural Francez, într-o serie de evenimente marcate în toată lumea de Institutul Francez din Paris în fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie.

În acest an, Noaptea Ideilor se desfăşoară în peste 89 de ţări, România participând pentru a patra oară la acest eveniment global. Institutul Francez din România organizează dezbateri, expoziţii şi ateliere la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Dezbaterile din cadrul Nopţii Ideilor sunt în primul rând o invitaţie la reflecţie şi nu o obişnuită întâlnire cu experţi care deţin adevărul şi îl prezintă celorlalţi. Ce înseamnă „să fii viu”? Care este locul nostru în lumea vie? În ce fel faptul de „a fi viu” ne obligă să trecem la acţiune? Acestea sunt principalele întrebări de la care porneşte Noaptea Ideilor 2020. Invitaţii noştri sunt studenţi, reprezentanţi ai ONG-urilor importante din România, jurnalişti, arhitecţi, pictori, caricaturişti şi bineînţeles toţi cei interesaţi să ia parte la acest schimb de idei. În plus, Noaptea Ideilor nu înseamnă doar dezbateri: ideile pot fi exprimate şi în alte forme: dans, fotografie, benzi desenate, picturi, caricaturi, instalaţii de artă”, explică instituția.