Actualitate
CJ recunoaște că a ajuns la fundul sacului. Se împrumută de la bănci, dar nu știe cu cât!
Conducerea Consiliului Județean Cluj recunoaște că în 2020 nu are bani pentru finanțarea programului de dezvoltare și că urmează să contracteze un credit bancar, dar respinge cuantumul acestuia, de 40 milioane euro.
Monitorul de Cluj a scris în urmă cu câteva zile despre faptul că forul județean nu mai are bani pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare și caută să se împrumute de la bănci. Conducerea Consiliului Județean Cluj a postat un anunț prin care caută o firmă de consultanță pentru contractarea unei finanțări rambursabile.
Potrivit anunțului, „ofertantul va face dovada prestării în ultimii 3 ani a cel puțin unui contract de servicii de consultanță de specialitate pentru contractarea unei finanțări rambursabile cu o valoare de minim 200 de milioane de lei de către o autoritate a administrației publice locale din România și va analiza capacitatea Consiliului Județean de îndatorare, precum și prognoza gradului de îndatorare”, scria Monitorul de Cluj, citând documentele instituției.
În replică, forul județean susține că „suma exactă a viitorului împrumut nu este cunoscută la acest moment” și că „suma de 200 de milioane de lei care apare în caietul de sarcini întocmit de Consiliul Județean nu are nicio legătură cu cuantumul viitorului împrumut”.
Valoarea împrumutului avansată în articolul din Monitorul de Cluj și contestată de Consiliul Județean, de circa 200 de milioane de lei (40 mil. euro), reiese din nivelul de îndatorare al creditului contractat în 2016, de maximum 225 de milioane de lei. De asemenea, în caietul de sarcini este cerută o experiență similară de același nivel. De aici și presupunerea rezonabilă că nivelul de îndatorare țintit de CJ Cluj va fi aproximativ același. Confuzia funcționarilor instituției vine din faptul că experiența similară și gradul de îndatorare (estimat de Monitorul) sunt similare ca nivel și în articolul respectiv nu s-a făcut în mod explicit referire la modalitatea prin care a fost gradul de îndatorare a fost estimat.
Consiliul Județean recunoaște că „din analiza proiectului bugetului general propriu al județului Cluj pe anul 2020 rezultă că nu se poate acoperi nevoia de finanțare a programului de dezvoltare. În concluzie, se impune atragerea de fonduri prin contractarea unei finanațări rambursabile”, se justifica forul județean.
Drept la replică
Referitor la intenția Consiliului Județean Cluj de a contracta un credit
Ca urmare a articolului intitulat „Județul Cluj, la fundul sacului. După modelul Primăriei, Tișe vrea să împrumute 40 mil. €” publicat în cotidianul dumneavoastră în data de 15 ianuarie 2020, Consiliul Județean Cluj vă transmite prezentul Drept la replică. În vederea unei corecte informări a cetățenilor, vă solicităm să îl publicați atât în ediția dumneavoastră tipărită cât și în cea online și pe conturile de social media pe care ați postat articolul mai-sus menționat.
Suma de 200 de milioane de lei care apare în caietul de sarcini întocmit de Consiliul Județean nu are nicio legătură cu cuantumul viitorului împrumut. Ea reprezintă doar un criteriu de evaluare menit să testeze experiența și capacitatea ofertanților, acestora cerându-li-se să probeze că au furnizat în ultimii trei ani servicii de consultanță pentru contractarea unui împrumut cu un asemenea cuantum minim.
Motivul pentru care Consiliul Județean a decis demararea acestei proceduri este unul pur tehnic: a expirat perioada în care, potrivit contractului, Consiliul Județean putea folosi sume în baza precedentului împrumut.
Suma exactă a viitorului împrumut nu este cunoscută la acest moment, cuantumul acestuia urmând a fi stabilit tocmai pe baza consultanței pe care câștigătorul o va furniza Consiliului Județean, în funcție de necesitățile concrete ale forului administrativ județean, gradul de îndatorare și alți factori obiectivi. De aceea, orice sumă care se vehiculează în prezent referitor la acest împrumut reprezintă o simplă speculație, ea urmând a fi decisă abia ulterior prestării serviciilor de consultanță.
În anul 2016 Consiliul Județean a decis contractarea unui credit de maxim 225 de milioane de lei. Din acest cuantum, Consiliul Județean a folosit doar 60,4 milioane de lei. Întrucât perioada de tragere a expirat la sfârșitul anului 2019, se impune contractarea unui nou credit.
Scopul acestui împrumut ce se intenționează a fi contractat este de a asigura cofinanțarea marilor proiecte de investiții ale Consiliului Județean, în special a celor derulate pe fonduri europene.
CITEȘTE ȘI
Județul Cluj, „la fundul sacului”. După modelul Primăriei, Tișe vrea să împrumute 40 mil. €