Actualitate
Alegerea primarilor se modifică radical. Restricții pentru votanți
Proiectul de lege privind modificare legii 115/2015 a alegerilor locale, prin care guvernul Ludovic Orban își va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a fost trimis Parlamentului.
Proiectul mai prevede măsuri de eliminare a turismului electoral, precum și propunerea ca din birourile electorale să facă parte și reprezentanți ai partidelor neparlamentare și ai minorităților naționale, dacă au candidați. Proiectul include însă și alegerea președinților de consilii județene în două tururi de scrutin.
O primă modificare în legislația privind alegerea primarilor în două tururi face referire la faptul că turismul electoral poate fi limitat.
„Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară”
O altă modificare privește completarea birourilor electorale de circumscripție.
„Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, ai organizaţiilor neparlamentare ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi ai alianţelor care nu au în componenţă partide politice parlamentare sau organizaţii neparlamentare ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care participă la alegeri în circumscripţia respectivă, se face de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaţi propuşi pentru consiliul local în cauză, la care se adaugă, dacă este cazul, candidatul la funcţia de primar”.
Propunerea de modificare a legii 215/2015 vizează și procentul de susținători pentru adminterea candidaturii în localitățile mai puțin de 500 de locuitori. Atât candidații politici cât și candidații independenți ”trebuie să fie susţinuţi de minimum 10% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează”, scrie evz.ro
Proiectul de modificare a legii alegerilor locale, semnat de premierul Ludovic Orban, face referire și la alegerea președinților de consilii județene la fel ca și primarii. ”În cazul în care unul dintre candidaţii la funcţia de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, între care urmează să se desfăşoare turul al doilea de scrutin, decedează, renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul următor”, se menționează la modificarea și completarea articolul 102 din legea 215/2015.