monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Soldatul care s-a spânzurat era apt psihologic şi primise calificativul ''foarte bine''

Soldatul care s-a spânzurat, luni, la unitatea militară din Someşeni era apt psihologic şi a obţinut calificativul ''foarte bine'' în ultimii şapte ani.

"Caporalul Felician Codruţ Şuteu a fost găsit spânzurat într-una dintre încăperile din cadrul cazărmii. S-a apelat serviciul 112 şi la echipajul medical din cadrul unităţii, care au încercat manevre de resuscitare, după care s-a declarat decesul militarului. În ultimii şapte ani, acesta a primit calificativul 'foarte bine', nu ştim ce l-a determinat să recurgă la acest gest tragic. Militarul decedat era operator de tehnică de comunicaţii, centralist", a declarat, luni, presei, ofiţerul de relaţii publice din cadrul unităţii militare, Andreea Oniţa.

Surse militare au declarat că militarul în cauză a fost declarat apt psihologic la ultima testare, din septembrie 2019, că nu era căsătorit şi că nu a lăsat vreun bilet de adio.


El era angajat în cadrul armatei din 2003 şi avea 42 de ani.

Un soldat de la o unitate militară din Someşeni a fost găsit, luni, mort prin spânzurare în cazarma unităţii.


Surse judiciare au declarat că procurorii militari au deschis un dosar în cauză şi că deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs decesul.