monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După București, Clujul este pe lista municipiilor care vor da raportul privind poluarea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, luni, că va solicita Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) un raport privind calitatea aerului din Bucureşti.

După București, Cluj-Napoca este pe lista municipiilor care vor da raportul privind poluarea

Oficialul a menţionat că va avea discuţii, în perioada următoare, și cu alte municipalităţi – printre care și Cluj-Napoca –, municipii care au obligaţia să prezinte rapoarte privind calitatea aerului. „În mod normal şi noi, ca minister, şi aceste administraţii publice locale ar trebui să fie interesate de acest impact al calităţii aerului asupra sănătăţii populaţiei”, a explicat ministrul.

„Aş vrea să vă spun că, analizând datele, voi avea discuţii şi voi începe procedurile cu celelalte zece municipalităţi din România – Cluj-Napoca, Galaţi, Timişoara, Bacău, Brăila, Craiova, Măgurele – care au obligaţia să realizeze aceste proiecte privind calitatea aerului, pentru că este important pentru noi să avem o cât mai bună stare de sănătate a populaţiei în aceste aglomerări urbane, să prevenim şi, evident, să avem date pe care să le furnizăm opiniei publice”, a precizat Alexe.


Comisia Europeană (CE) a decis, în data de 17 mai 2018, să trimită Franţa, Germania, Ungaria Italia, România şi Marea Britanie în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE) pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului şi pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depăşire a acestor valori.

Vă reamintim că, de o bună perioadă de timp, se tot insistă pe faptul că municipiul Cluj-Napoca este la fel de poluat ca Bucureștiul. Potrivit studiilor internaționale, Clujul este orașul care are printre cele mai bune „aere” din Europa, însă realitatea este alta. De altfel, deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru susține că afirmațiile președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, conform căruia „s-ar fi încheiat poluarea istorică din Pata Rât”, sunt eronate.


În replică, primarul Emil Boc a declarat că, la Cluj-Napoca, staţiile automate de monitorizare au înregistrat 14 depăşiri la indicatorul particole materiale cu diametrul mai mic de 10 microni și a mai existat o depășire a mediei orare la indicatorul dioxid de azot. „În lege sunt admise un număr de 35 de depăşiri, deci este un pic grav, dar nu suntem în afara legii. Suntem încă în marja permisă de lege cu privire la aceşti indicatori”, a precizat edilul.