monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Planurile Urbanistice Generale ale comunelor clujene Aluniș și Negreni, reactualizate

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a semnat certificatele de urbanism necesare în vederea reactualizării Planurilor Urbaniste Generale (PUG) și a Regulamentelor locale de urbanism (RLU) pentru două comune clujene, Aluniș și Negreni.

Planurile Urbanistice Generale ale comunelor clujene Aluniș și Negreni, reactualizate, sursă foto: Wikipedia

Necesitatea actualizării acestor documentații ce vizează intravilanul și extravilanul a opt sate, cu o suprafață totală de peste 12.200 hectare și în care locuiesc peste 4.000 de clujeni a fost determinată de apropierea termenului legal de expirare a acestora, se arată într-un comunicat remis de forul județean.

„Actualizarea acestor documente cu caracter strategic e importantă întrucât e nevoie, pe de o parte, de corelarea acestora cu toate evoluțiile din domeniu și, pe de altă parte, de asigurarea unei viziuni coerente și unitare asupra dezvoltării întregului județ”, a precizat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.


Anterior, în cursul anului 2019, s-au întocmit noi documentații urbanistice în opt comune, respectiv Aiton, Săndulești, Frata, Căianu, Bonțida, Cămărașu, Pălatca și Vultureni. În ceea ce privește restul comunelor clujene, unele au PUG-urile și RLU-urile încă în termenul de valabilitate, în timp ce altele au ales să le reactualizeze, potrivit Consiliului Județean Cluj.