OPINIE. Sistemul Sanitar este motivul numărul 1 pentru care românii pleacă din țară

Deci, 2016, un an cu o alocare de 30 miliarde lei pentru sănătate, rămânea cu bani neconsumati.

Situația s-a repetat într-un fel anul trecut. În 2019 au fost alocați sănătății 40 miliarde, cu 33% mai mult decât în 2016, din care o parte nu au fost utilizați – asta este și motivul pentru care bugetul propus pentru 2020 pare redus cu aproape 23%, pentru că se raportează la execuție și nu la buget; adică Ministerul Sănătății nu a consumat banii alocați, la fel că în 2016, iar legea (?) nu permite re-alocare între centrele de cost. Asta a ajutat la reducerea deficitului la sfârșit de an, dar nu a ajutat speranța de viață a românilor, care rămâne cu 6 ani mai mică decât media europeană conform ultimul raport OECD. Avem rapoarte doar de la UE privind starea de sănătate a românilor, pentru că după raportul Comisiei Prezidențiale din 2008 și analiză Institutului de Prognoza Economică al Academiei Române din 2012, instituțiile statului s-au ferit să ne arate cum stăm cu sănătatea la nivel de țară. Dar, finalmente, toate trei rapoartele indică spre un numitor comun: România nu poate fi „o țară ca afară” dacă cetățenii ei mor cu 6 ani mai repede decât restul europenilor. Nemaivorbind de calitatea vieții ultimilor 10 ani înainte să mori cu 6 ani mai devreme…..

De ce nu se utilizează banii? Poate că estimările bugetare sunt prea optimiste, poate se crează dinadins a rezervă, poate se amână proiectele pentru care s-au alocat bugete. De ce se utilizează ineficient și toată lumea țipă că se fură? Să dăm doar un exemplu: se cumpără un echipament la preț dublu pentru o secție din spital și al doilea apare la clinică privată care aparține șefului de secție din spital. Această suveică este bine cunoscută, funcționează de minune în special pe finanțările din bugetele locale și dacă vreți, este varianta vârf de gama la rapoartele de acum 10 ani că într-un spital se cumpără o mănușă chirurgicală cu 1 leu și în altul cu 10 lei.

Orice este posibil. Însă toate astea pot fi evitate prin informatizarea întregului sistem sanitar și prin liberalizarea completă a competiției între public și privat, inclusiv a sursei de finanțare, adică introducerea asigurărilor private de sănătate. Numai din acel moment se va putea vorbi de furnizarea de servicii având pacientul (sau, în fine, asiguratul, sau, și mai corect, plătitorul) în centrul sistemului sanitar.

Pentru 2020 deocamdată, fără strategii savante de sănătate sau reconstruirea infrastructurii . Doar două proiecte care să taie ineficientă sistemului și principala cauza a acesteia, controlul unei „elite” asupra resurselor. Informatizare și competiție stat-privat. Ușor de ținut minte și liber de politic. Și s-ar putea că 40 miliarde de lei să ajungă.

de Dragoș Damian