monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria îi scapă pe clujeni de brazi. GRATUIT!

Reprezentanții administației locale au anunțat că, în acest sfârșit de săptămână, firmele de salubritate se vor ocupa de ridicarea pomilor de Crăciun.

Clujenii nu trebuie decât să ducă brazii la punctele gospodărești pentru a fi ridicați gratuit.

„Vineri, sâmbătă şi duminică pomii de Crăciun se vor ridica printr-o acţiune gratuită de la punctele gospodăreşti. De luni încolo, clujenii vor trebui să ducă pomii de Crăciun la centrele de colectare, altfel vor fi amendaţi, pentru că nu poţi să împânzeşti iar Clujul cu brazi. Primăria face o campanie de ridicare gratuită, pentru pomii lăsaţi la punctele gospodăreşti până joi. După aceea, vă punem la dispoziţie locuri unde puteţi merge să îi duceţi voi gratuit, în Mănăştur sau Mărăşti, sau puteţi chema firma de salubritate să îl ridice de acasă cu un cost absolut modic. Trebuie să ne disciplinăm şi noi", a declarat primarul Emil Boc la o emisiune.


Cele două centre de colectare ale deşeurilor voluminoase se află în Mărăști, sub podul Fabricii, respectiv în Mănăștur, pe strada Bucium.