Actualitate
Ați văzut-o? A plecat dimineața de acasă și nu s-a mai întors!
O femeie în vârstă de 40 de ani, din comuna Moldovenești, județul Cluj, a plecat în data de 6 ianuarie din zona străzii Tăietura Turcului, din municipiul Cluj-Napoca, însă nu s-a mai întors la domiciliu.
Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 08:30, Banka Florentina Rodica, în vârstă de 40 de ani, din comuna Moldovenești, județul Cluj,a plecat din zona străzii Tăietura Turcului, din municipiul Cluj-Napoca, și nu s-a mai întors la locuință.
SEMNALMENTE – înălțime aproximativ 1,67 cm, circa 60 kg, constituție astenică, păr tuns scurt șaten, cu șuvițe blonde, ochi verzi, ten deschis la culoare, o aluniță în partea dreaptă a gâtului. La momentul plecării, aceasta era îmbracată cu o geacă de culoare neagră, pantaloni de culoare albastru-deschis, cizme de culoare neagră.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre femeia dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!