monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Inventarul evenimentelor care au marcat istoria Clujului în ultimii 10 ani

Fostul nostru coleg de redacţie Andi Daiszler a trecut în revistă câteva dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în Cluj în ultimii 10 ani.

„Mă gândeam că nu strică să ne uităm puțin în urmă la ultimul deceniu (2010-2019) de #cluj”, a scris fostul jurnalist.

Unele evenimente sunt frumoase, altele au iz politic, altele au dat peste cap viața Clujului acum o știm. Redăm integral postarea lui Andi Daiszler.


- în 2010 clubul clujean Midi ajungea pe locul 28 în topul DJ Mag al celor mai bune cluburi de profil din lume, cea mai bună clasare a unui club din România
- pe final de decembrie 2010, 350 de romi au fost evacuați din locuințele improvizate de pe strada Coastei în care locuiau ilegal. Au fost mutați la groapa de gunoi a orașului în containere modulare temporare. Încă nu s-a găsit o soluție la această problemă
- decembrie 2010 se deschid cei 10 kilometri din A3 care fac legătura dintre Turda și Câmpia Turzii. A3 ajunge la 52 de kilometri în continuare fără ieșiri suficiente, zone de refugiu sau stații de alimentare.
- la începutul lui 2011 moare Bartolomeu Anania, traducător, scriitor, poet, primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Vadului și Feleacului și principalul contracandidat al celui care avea să devină în 2007 Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe.
- octombrie 2011, se inaugurează Cluj Arena, la momentul respectiv cel mai modern stadion din România,
- noiembrie 2011, primarul în exercițiu al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu (PDL), este reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție
-în 2012 TIFF introduce bursa Alex Leo Șerban, în memoria cunoscutului critic de film. De-a lungul deceniului 2010-2019 TIFF a adus în Cluj o sumedenie de actori, producători, regizori și specialiști de talie mondială din zona cinematografiei și producțiilor independente
- în prima parte a lui 2012 Salad Box deschide prima locație în Iulius Mall Cluj. Avea să devină primul brand românesc suficient de puternic încât să se extindă rapid pe 3 continente și să lupte cu giganții industriei fast-food de la egal la egal.
- iunie 2012, Parcul Central și Clădirea Casino sunt redate orașului după un amplu proces de reamenajare.
- în 2012 Ioan Aurel Pop devine rector al celei mai mari universități din România. UBB Cluj, urmându-i lui Andrei Marga. În 2018 același Ioan Aurel Pop este ales președinte al Academiei Române.
- 21-23 iunie 2013 weekendul în care au luat naștere Jazz in the Park și Electric Castle. Aveau să se confirme ca unele dintre cele mai bune festivaluri de muzică din România și nu numai.
- tot în 2013 are loc ultima ediție a festivalului Peninsula, cea de la Cluj.
-în 2013 ARIES Transilvania înființează iTech Transilvania Cluster , unul dintre cele mai active clustere de business din această parte a Europei.
-în 2013 se inaugurează noua pistă a aeroportului Cluj-Napoca care e la fel de lungă ca cea veche, adică 2100 metri. Totuși noua pistă, cu căile de rulare și clădirea terminalului, permit dezvoltarea traficului aerian din oraș de câteva zeci de ori. Azi aeroportul clujean e al doilea din țară.
- noiembrie 2013, japonezii de la NTT Data cumpără firma EBS, fondată și administrată de clujeanul Daniel Metz.
- noiembrie 2013 se fondează Beard Brothers, considerat în continuare una dintre cele mai notorii ONG-uri de la noi.
- decembrie 2013 se inaugurează Liberty Technology Park, considerat unul dintre puținele parcuri tehnologice ale țării (mai avem platforma tehnologică Măgurele de la București, Iași și Timișoara sunt în construcții), pe vechea platformă Libertatea
-în 2014 este inaugurată prima clădire The Office din Cluj-Napoca, în locul vechii fabrici Someșul și al mult așteptatului mall Atrium Cluj.
-mai 2014, Horea Uioreanu (PNL), președintele Consiliului Județean Cluj este arestat preventiv pentru luare de mită.
- octombrie 2014 este inaugurată Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, actuala BT Arena, în continuare, cea mai modernă sală de evenimente de categorie mare din România.
- 2015, Cluj-Napoca devine Capitala Europeană a Tineretului.
-iunie 2015 Mihai Seplecan (PNL) ajunge președinte al Consiliului Județean Cluj, având unul dintre cele mai interesante parcursuri din istoria politică a țării. Este înlăturat printr-o acțiune în premieră a Consiliului Județean Cluj.
- iulie-august 2015 are loc prima ediție Untold Festival, devenit în scurt timp un reper de entertainment de clasă mondială în această parte a Europei.
- 2015 are loc prima ediție a Someș Delivery, eveniment care și-a propus să atragă atenția asupra necesității regândirii felului în care orașul dialoghează cu Someșul.
- septembrie 2015 are loc prima ediție a concursului de soluții pentru iluminatul festiv în spațiul public Lights On, lansat de Daisler Print House.
- în 2016 se lansează la Cluj Street Food Festival, eveniment care va defini întreaga zonă de street food din țară.
- 2016-2017 este cel mai bun sezon din acest deceniu pentru U-BT care câștigă Super Cupa României, Liga Națională, Cupa României.
- cel mai bun deceniu și pentru CFR Cluj care obține de trei titluri de campioană a României, dintre care două consecutive (2017-2018/2018-2019), câștigă o cupă (2016) și supercupă a României (2018).
- septembrie 2016 Cluj-Napoca pierde titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 în favoarea Timișoarei.
- octombrie 2016 Teo Negrea deschide Form Space. În scurt timp transformă radical experiența ieșitului în club în Cluj și-și trece pe listă încă alte 4 localuri printre care și legendarul Midi.
-în aprilie 2017 se deschide Platinia, în continuare cel nou centru comercial al orașului, localizat pe situl vechii fabrici de bere Ursus, închisă în 2010.
- iunie 2017 se inaugurarează Piața Unirii cu latura vest închisă, așa cum o știm azi, după aproximativ 8 ani de întârzieri.
- iunie 2018, CTP Cluj-Napoca introduce primele 10 autobuze electrice în circuit, marcând o premieră în România.
-2018, Cluj-Napoca alături de alte 18 orașe europene capătă statutul de Capitală Europeană a Sportului.
-tot în 2018 se lansează Banca de Alimente Cluj, iar BT devine prima bancă din România.
-decembrie 2018 se aprind luminile festive în fața casei Matei Corvin din oraș, o declinare a conceptului arhitectelor Eszter Szoke și Katalin Tanczos din cadrul concursului Lights On Romania. Acestea devin rapid un simbol al orașului și edilul decide permanentizarea lor..
-octombrie - decembrie 2019 aproximativ 500 de garaje din cartierul Gheorgheni sunt desființate, la mai bine de 15 ani de la începerea proiectului de desființare a garajelor din oraș.
- 2019, are loc primul concurs arhitectural internațional pentru planificarea unui cartier, o premieră în România post-decembristă.
-decembrie 2019, groapa de gunoi a orașului, cunoscută sub denumirea de Pata Rât, este închisă, după aproximativ 70 de ani de funcționare.

„Știu sigur că am omis ceva, dar și lista asta a luat 3 ore de documentare. Să nu uităm de unde venim atunci când ne uităm înainte. An nou mai liniștit”, încheie Andi Daiszler.